Principală  —  IMPORTANTE   —   Istoria unui sat în carantină…

Istoria unui sat în carantină totală și strigătul de disperare al primarului: „Unul îmi spune că se duce și își pune capăt zilelor, altul că se apucă de furat ca să mănânce. Eu ce să fac?”

La 17 zile de când localitatea Bălceana, din raionul Hâncești, a intrat în carantină totală, situația devine tot mai greu de suportat, iar localnicii spun că au ajuns deja la limita răbdării, iar unii, chiar la limita… existenței.

Ziarul de Gardă a discutat cu câțiva săteni, dar și cu primarul localității Bălceana. Aceștia ne-au comunicat cele mai importante și recente îngrijorări ale oamenilor din localitate, dar și cum decurge viața lor în izolare totală.

De mai bine de două săptămâni, fiecare zi pentru fiecare locuitor din Bălceană devine o încercare tot mai grea pentru a supraviețui, la propriu. Oamenii spun că lucrurile s-au schimbat extrem de mult de la prima zi de când satul a fost plasat în carantină totală, până astăzi, când practic nu mai pot face nimic, nu mai pot primi pachete cu medicamente de la rude și nu-și mai pot îngriji pământurile pentru ca să-și poată întreține familiile.

Poliția cere certificate

Ca să poată ieși sau intra în localitate oamenii trebuie să dețină și să prezinte polițiștilor care stau la intrarea în sat un certificat emis de Primărie. Localnicii din Bălceana ne-au comunicat că de joi, 2 aprilie, doar cu un astfel de certificat polițiștii le-ar putea permite oamenilor să se deplaseze sau să ridice pachete de la postul improvizat la intrarea în localitate. Tot asta ne-a spus și primarul satului, Iurie Păsat, care susține că începând de astăzi, polițiștii care supraveghează hotarele localității au început să ceară de la săteni astfel de certificate.

La Bălceana, localitate plasată în carantină totală, există însă o problemă cu privire la eliberarea acestor certificate. Tot satul, inclusiv funcționarii de la Primărie, sunt în carantină și lucrează de la domiciliu. La fel și primarul din localitate. Pe lângă această problemă, primarul satului Bălceana ne-a comunicat că a fost avertizat de către autoritățile de la Chișinău că nu poate elibera astfel de certificate.

Poliția din Bălceana solicită de la săteni certificate pentru a putea ieși din case, în timp ce autoritățile de la Chișinău mă atenționează că NU pot emite niciun fel de certificat

Primarul de la Bălceana ne-a comunicat că a primit, de la Secretarul de Stat al Ministerului de Interne (MAI), interdicția de a elibera certificate – permise pentru oamenii din localitate.

Am indicația că nu se eliberează niciun certificat la nicio persoană, pentru că noi suntem în carantină. Ies din sat doar persoanele bolnave, cu ambulanța, și intră în sat doar persoanele care sunt externate, sănătoase cu extras, certificat medical de la medici. Atât, domnule primar – așa mi-a spus.

Noi la Primărie nu ne putem duce fiindcă toți lucrătorii sunt în carantină, nu suntem de fier. Lucrăm toți de la distanță, de acasă. Ca să eliberăm aceste certificate, se primește un paradox. Primarul când eliberează certificatul, nu are contact cu persoana care vine?

Eu am fost dimineață și am discutat cu polițiștii. Ca om, nu ca autoritate. Eu pot să fac și acasă aceste certificate. Am adus de la Primărie, am mers acolo, am luat hârtiile, am făcut de mână, am pus ștampila. Eu pot să fac chestia aceasta, dar mie mi s-a interzis să eliberez asemenea certificate”, ne-a comunicat primarul de la Bălceana, Iurie Păsat.

„Nu am această competență, certificatul nu este valabil”

„Nu este valabil, nu are nicio putere un astfel de certificat. Nu am eu această competență ca să le ofer oamenilor certificate. Eu nu sunt medic ca să-l văd pe el la ochi. Iată imaginați-vă: vine omul, așa cum cer polițiștii, eu îi eliberez certificat lui. El ajunge la Hâncești sau unde are nevoie și are acolo contact cu cineva, iar acolo cineva se îmbolnăvește. Apoi, pacientul spune că a avut contact cu cineva de la Bălceana. Îl întreabă: cine ți-a dat certificat? Iar el zice că primarul, atunci eu ce fac, mă duc în pușcărie? Secretarul MAI mi-a zis că nu se eliberează niciun certificat la nimeni”, ne-a mai comunicat primarul.

Fără certificat, oamenii nu pot să primească medicamente, semințe de pus în pământ sau răsad

Câțiva localnici din Bălceana cu care am luat legătura ne-au comunicat că situația în localitate se agravează de la o zi la alta, iar dacă până acum mai puteau să pună câte ceva în pământ pentru a-și putea hrăni familiile, acum, nici acest lucru nu-l mai pot face.

Și primarul spune că situația în care s-au pomenit astăzi locuitorii din Bălceana este una „îngrozitoare” și abia de mai reușește să facă față plângerilor venite din partea sătenilor.

Acum mi-a venit o familie la poartă că s-a înțeles cu cineva să-i aducă răsad. Anterior, oamenii care au adus răsadul erau cu mască, cu mănuși. Ei puneau răsadul jos, nu era contact direct, oamenii apoi le puneau banii tot jos, respectiv unul lua răsadul, altul banii și fiecare se ducea în calea lui. Acum, nici asta nu le-au mai permis sătenilor.

Alt om și-a făcut seră, și-a învelit-o și așteaptă răsadul pe care l-a comandat. Le-am explicat la polițiști. Vine omul acesta, lasă răsadul jos, contact nu este, s-a urcat în mașină și a plecat. Apoi vine omul și își ia răsadul. Nimic, vor certificate”, zice primarul.

Oamenii au credite la bancă, însă nu-și pot lucra pământurile ca să întoarcă banii

Mulți dintre localnicii din Bălceana susțin că cel mai greu o duc oamenii care, pe lângă faptul că nu mai au venituri, mai au și credite la bancă. Primarul spune că, zilnic, câteva dintre aceste persoane care au credite la bancă, vin la ușa lui să ceară ajutor.

Acum, m-a sunat un localnic și mi-a zis „noi avem pământ agricol. Eu am credite la bancă. Eu trebuie să lucrez pământul, trebuie să am ceva ce vinde la toamnă. Când o să treacă acest virus, cine o să-mi plătească mie creditele la bancă? Ce o să fac eu, o să rămân pe drumuri? Dacă nu fac lucrările acum, mâine o să fie târziu deja”. Nu se interzice de a prelucra pământurile agricole cu tractorașul, dar poliștii nu le dau voie. Zic că le trebuie autorizație de la primar.

De exemplu: Dacă îi ofeream un astfel de certificat omului acesta care voia să lucreze pământul, ce scriu eu acolo? – „Dați-i voi omului să se ducă și să-și prelucreze pământul?”. Scrie negru pe alb că oamenii își pot prelucra pământurile, nu știu de ce acum își bat joc de oameni și de săteni care, fiecare, zilnic, vin să-mi spună despre problemele lor”.

Pe 26 martie a fost publicată instrucțiunea cu privire la instituirea regimului de carantină în localitate. Acolo, la punctul 6, scrie că se permite atunci când te deplasezi pentru asigurarea cu produse alimentare, medicamente, deplasarea pentru acordarea asistenței medicale și alte motive cum ar fi lucrări agricole sau decesul unui membru al familiei. Acum nici asta nu se permite. Vin unul după altul la mine la poartă, am rămas singur, nu mai știu ce să fac”, spune, disperat, primarul.

Localnică din Bălceana, la un pas de a fi amendată pentru că a cumpărat pui: „Am trei copii, trebuie să-i hrănesc cu ceva”

O localnică din Bălceana, mamă a trei copii, ne-a comunicat, cu un ton grav, că deja îi este frică de tot ce ar putea să se întâmple în zilele următoare. Femeia ne-a povestit că fiecare zi care trece le aduce tot mai multă incertitudine pentru ziua de mâine.

Sursa:ZdG

Femeia spune că îi este frică să iasă în localitate să mai cumpere ceva pentru a-și hrăni copiii după ce astăzi a fost la un pas de a fi amendată pentru că… a cumpărat câțiva pui.

„A venit mașina cu pui. M-am dus ca toată lumea, să iau câțiva puișori, ca să-i cresc, să avem apoi ce mânca. Am trei copii, trebuie să le pun ceva pe masă. Nimeni nu mă ajută. Și eu, ca toată lumea, am vrut să iau ceva, să cresc, să avem ce mânca. Dacă nu iau acum când i-a adus, când deja să mai luăm ca sa avem pentru o gură de mâncare? Ne-am înțeles cu primarul, era totul în regulă, am luat câțiva pui, iar atunci m-au amenințat că iau amendă. A fost îngrozitor, am sunat primarul ca sa ne permită să mergem, a venit primarul, iar atunci polițiștii au început să ne ceară certificate care să ne permită deplasarea”, spune femeia.

Primarul ne-a confirmat că a mers la fața locului pentru a discuta cu polițiștii, însă aceștia continuau să ceară certificate de la săteni.

Sursa: ZdG

„Am convenit cu președintele de raion că oamenii vor să cumpere pui, pentru că nu ne-au pus interdicția chiar să lăsăm deja să moară sătenii aici. A venit mașina cu pui, totul era normal, iar când au dat schimbul, astăzi, au venit alți polițiști și ne-au zis că ei au directivă să nu mai vândă nimic, că nu sunt echipați, că nu mai au voie. Bine, am aplanat noi situația. Oamenii aceia nu mai vin să vândă la lume pui, că i-au speriat că le pun amendă. Ei au vrut să vândă pui de 5 mii de lei, iar acum să le pună amendă de 50 de mii? Oamenii au fugit cât mai repede de acolo. Poliția cere certificate, iar autoritățile de la Chișinău ne spun că nu le putem face. Lumea se revoltă, nu mai are răbdare”, explică primarul.

Localnicii nu mai pot primi pachete cu medicamente trimise de rude

Tot câțiva localnici, dar și primarul ne-au comunicat că deja sătenii nu mai pot primi nici pachete cu medicamente sau cu alte lucruri, trimise de către rudele din alte localități.

„Până astăzi a fost totul normal, ieșea omul, dădea comandă de medicamente, pentru că noi nici medic nu avem în sat, vine o dată în săptămână. Venea o persoana, aducea cineva din rude banii, până la punctul unde stă poliția, acolo preluau medicamentele și dădeau banii, era totul bine. Acum nici asta nu mai pot face oamenii. Nu sunt lăsați să preia pachetele cu medicamente”, precizează Iurie Păsat.

„Nu mai avem o mască, o pereche de mănuși, nu mai putem ajuta oamenii deja nici cu lucruri simple”

Iurie Păsat ne-a mai comunicat că acum, în Bălceana, localitate aflată în carantină totală, nu mai sunt măști și mănuși.

„Dacă o săptămână de carantină a mai trecut, am putut să mai ajut oamenii cu câte ceva, cu câteva pachete cu produse alimentare, acum nici asta nu mai pot să fac, nu mai sunt. Nu avem o mască, nu avem o pereche de mănuși și încă ne interzic să mai facem lucrări simple, de zi cu zi”.

„Aici e paradoxul. Lumea deja se revoltă, nu mai pot. Unul îmi spune că se duce și își pune capăt zilelor, altul îmi spune că se apucă de furat ca să mănânce. Eu ce să fac?”, se întreabă primarul.

Fără certificat, o localnică din Bălceana nu fost lăsată să meargă la înmormântarea mamei sale

Tot din cauza că primarul din Bălceana nu a putut să-i ofere un certificat cu privire la acordarea permisiunii de a se deplasa în localitatea vecină, o femeie din Bălceana nu a putut să participe la înmormântarea mamei sale.

„A murit mama unei femei de la noi, mama ei fiind în altă localitate, tot nu am putut să-i ofer certificat ca să meargă. Femeia nu a mers să-și ia rămas bun”, ne-a comunicat primarul.

Primarul din localitatea Sofia – amendat pentru că a eliberat un certificat

Primarul de la Sofia a făcut un astfel de certificat pe care l-a eliberat unui om ca să poată merge la Lăpușna, acolo l-a filmat unul cu telefonul și a trimis imaginile la Chișinău. Acum primarul de la Sofia trebuie să plătească amendă de 11 mii de lei, iar persoana care a luat medicamentele – 22 de mii”, ne-a mai spus primarul de la Bălceana.

Nici eu nu mi-am văzut familia de mult timp”

„Și eu familia nu mi-am văzut-o de 2 săptămâni. E la Hâncești. Nici eu nu am văzut-o. Eu sunt aici în carantină, iar ei acolo – acasă!”, susține Iurie Păsat.

Localnică din Bălceana: „Deja e un sat pustiu…”

O localnică din Bălceana ne-a expediat câteva poze, făcute în localitatea Bălceana, fotografiile fiind însoțite de următorul mesaj:

„E un sat pustiu. Am înconjurat întregul sat și am vazut doar 3 oameni”.

Începând de luni, 16 martie, ora 16:00, în Bălceana, raionul Hâncești, a fost instituită stare de carantină totală.

Starea de carantină urma să expire la 31 martie, însă autoritățile au prelungit-o cu încă cel puțin o săptămână.

Bălceana a intrat în carantină totală după ce mai multe persoane din localitate au fost testate pozitiv cu Covid-19.

Tot din Bălceana este și primul pacient din R. Moldova care a decedat din cauza infecției cu noul coronavirus.

ZdG a solicitat informații de la responsabili din cadrul Ministerului Afacerilor Interne despre situația din satul Bălceana. Vom reveni ulterior cu detalii.

FOTO/ Ancheta internă în cadrul MAI după declarațiile primarului din Bălceana. Poziția autorităților de la Chișinău