Începe etapa a treia de vaccinare: lista categoriilor de persoane eligibile pentru imunizare
Membrii Comitetului Național de Coordonare a Imunizării au aprobat, în cadrul unei ședințe, categoriile de persoane eligibile pentru a fi imunizate la etapa trei de vaccinare împotriva COVID-19, etapă care a început marți, 11 mai.
Potrivit deciziei aprobate, etapa trei de vaccinare a populației generale va începe cu imunizarea persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în următoarele domenii de activitate:
- Procesare, distribuire și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
- Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
- Centrale electrice, producție și transport curent electric;
- Unități de producție, transport și distribuție gaze;
- Unități de producție, transport și distribuție medicamente și dispozitive medicale;
- Transport de persoane și mărfuri;
- Comunicație (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune națională);
- Lucrătorii din hoteluri și restaurante;
- Lucrătorii din domeniul de întreținere corporală, coafură și alte activități de înfrumusețare;
- Lucrătorii din domeniul teatral – concertistice, muzee, biblioteci;
- Lucrătorii din sistemul financiar, bancar și care prestează servicii esențiale de plăți;
- Personalul poștal și serviciul curierat;
- Reprezentanții cultelor religioase;
- Alte colectivități, indiferent de forma juridică și tipul de organizare, care au în subordine mai mult de 100 angajați.
La fel, vor fi imunizați și membrii de familie a persoanelor din categoriile menționate.
În același timp, continuă prima și a doua etapă de vaccinare care presupune imunizarea lucrătorilor medicali, persoanelor cu vârsta de peste 60 ani, persoanelor cu comorbidități și persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-60 ani, care au comorbidități pentru care infecția COVID-19 prezintă un risc sporit de a face forme grave și chiar deces.
Procesul de vaccinare se desfășoară în cadrul Centrelor de vaccinare din țară, dar și prin organizarea echipelor mobile care se vor deplasa la persoanele vârstnice, care nu au posibilitatea să se deplaseze în acest scop.
Totodată, pentru implementarea cu succes a campaniei de vaccinare a populației, vor fi deschise mai multe Centre de vaccinare la nivel național. Astăzi, urmează să fie inaugurat un astfel de Centru la Bălți, iar în următoarele zile se preconizează organizarea altui Centru în cadrul C.I.E. „Moldexpo”.
Până în prezent, în total, au fost vaccinate 185 292 de persoane.