Incendiu în noaptea de Revelion, în Chișinău. Două gherete au luat foc
Două gherete cu bunuri materiale au luat foc în noaptea de Revelion pe strada Dimitrie Cantemir din Chișinău.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la serviciul 112 a fost recepționat la ora 00:53.
Potrivit primelor informații, două gherete cu bunuri materiale au luat foc. La fața locului au fost îndreptate cinci echipaje de intervenție ale IGSU. Ajunși la fața locului pompierii au stabilit că focul a mistuit acoperișurile acestora. Salvatorii au reușit localizarea arderii fără ca aceasta să se răspândească și la alte obiective. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.
„Focul a afectat bunurile materiale din interiorul gheretei și anume, draperii și veselă pentru comercializare. Circumstanțele și cauza de producere a incendiului urmează a fi stabilite”, se arată într-o notă informativă a instituției.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 38 situații de risc: pentru lichidarea incendiilor, focarelor de ardere, deblocări de uși, dar și prevenirea situațiilor excepționale.
Salvatorii și pompierii îndeamnă în continuare populația să respecte normele antiincendiare pentru evitarea situațiilor excepționale.