Încă 9 cetățeni ai R. Moldova au fost evacuați din Fâșia Gaza
Numărul cetățenilor R. Moldova evacuați din Fâșia Gaza se ridică la 45, după ce alți 9 cetățeni moldoveni au reușit să treacă granița cu Egipt, în dimineața zilei de vineri, 10 noiembrie.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministrului de Externe, Igor Zaharov.
„Astăzi dimineață alți 9 cetățeni ai R. Moldova au fost evacuați din Fâșia Gaza în Egipt, cu sprijinul partenerilor noștri ucraineni. Acum ei toți se află în siguranță”, a precizat Zaharov.
Primii 36 de cetățeni moldoveni evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în siguranță în R. Moldova joi, 9 noiembrie. Autoritățile au anunțat că repatrierea cetățenilor moldoveni a fost posibilă datorită efortului conjugat al Guvernului R. Moldova, al Guvernului României și a mai multor organizații internaționale.
Persoanele care au fugit de război, inclusiv 18 persoane minore, au fost întâlnite la Chișinău de către o delegație a Guvernului R. Moldova, în frunte cu prim-ministrul Dorin Recean și de către reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM). Aceștia au fost cazați într-un hotel din capitală pentru a li se acorda asistența și suportul multidisciplinar necesar. Ulterior, cetățenii moldoveni evacuați din Fâșia Gaza vor merge la părinții sau rudele aflate pe teritoriul R. Moldova.
Conform celor declarate de reprezentanții Guvernului, circa 18 cetățeni moldoveni nu au putut fi evacuați și se aflau în continuare pe teritoriul Fâșiei Gaza.
Israelul a fost de acord să întrerupă operațiunile militare în nordul Fâșiei Gaza timp de patru ore pe zi începând de joi, a anunțat Casa Albă, în cadrul primului semn de răgaz după mai mult de o lună de lupte care au provocat mii de morți și au alimentat temerile privind un conflict regional, relatează Reuters.
Pauzele, care ar permite oamenilor să fugă de-a lungul a două coridoare umanitare și ar putea fi folosite pentru eliberarea ostaticilor, sunt primii pași importanți, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate națională, John Kirby.
Câteva minute mai târziu, președintele american Joe Biden a declarat reporterilor că insistă pentru pauze și mai lungi în Gaza, pentru a elibera ostaticii deținuți de militanții islamiști ai Hamas.
Întrebat dacă este frustrat de premierul israelian Benjamin Netanyahu, Biden a spus că „a durat ceva mai mult decât am sperat”.
Taher Al-Nono, un consilier politic al liderului Hamas, Ismail Haniyeh, a declarat joi că negocierile continuă și că nu s-a ajuns la niciun acord cu Israelul până în prezent.
Armata israeliană a declarat că nu va fi o încetare totală a focului, ci doar pauze tactice, locale, pentru ajutor umanitar.