În ultimele 24 de ore, circa 200 de persoane au avut nevoie de asistență medicală: „100 de pacienți s-au adresat cu leziuni traumatice ale aparatului locomotor și a scheletului”
În ultimele 24 de ore, circa 200 de persoane, cu 20% mai mult decât într-o zi obișnuită de duminică, au avut nevoie de asistență medicală. Conform unui comunicat al Institutului de Medicină Urgentă, 100 de pacienți s-au adresat medicilor cu leziuni traumatice ale aparatului locomotor și a scheletului, iar 32 de persoane au fost spitalizate în secțiile de profil.
„(…) Toți pacienții au primit îngrijirile medicale necesare în cadrul Departamentului de Primiri Urgențe (…). De asemenea, medicii noștri specialiști au acordat ajutor medical pentru 7 pacienți aduși din accidente rutiere. Niciun pacient nu a necesitat spitalizare și au plecat ambulator sub supravegherea medicului de familie. Mulțumim colegilor pentru profesionalism și implicare exemplară”, se spune în comunicat.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat din R. Moldova (SHS) a anunțat că până luni, la ora 13:00, se menține valabil codul galben de vânt puternic pe întreg teritoriu țării. În intervalul de timp, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în 182 situații de urgență în ultimele 24 de ore. Misiunile salvatorilor și pompierilor au fost concentrate, în mare parte, pentru deblocarea mijloacelor de transport înzăpezite în urma condițiilor meteo nefavorabile, se arată într-un comunicat de presă publicat de IGSU în dimineața zilei de luni, 27 noiembrie.
Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale, peste 300 mijloace de transport au fost tractate de salvatori de pe trasee din Cahul, Căușeni, Basarabeasca, Leova, Dubăsari și Ialoveni, iar 774 de persoane „au fost ajutate să fie în siguranță”. Intervenția angajaților IGSU a fost necesară și pentru deblocare a 7 ambulanțe în care se aflau 20 de persoane, dar și 8 autobuze cu 99 de oameni.
Corpurile neînsuflețite ale două persoane au fost găsite luni, 27 noiembrie, de salvatori într-o mașină înzăpezită, în apropiere de localitatea Coșcalia, raionul Căușeni. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către Liliana Pușcașu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).