În satul Telița au fost inundate grădini, terenuri agricole, o porțiune de drum, dar și stadionul localității
Din cauza ploilor din ultima perioadă, în regiunea satului Telița apa în râul Nistru a crescut cu trei metri, iar apa s-a revărsat peste dig. Au fost inundate opt grădini ale gospodarilor, aproape 10 ha de terenuri agricole, o porțiune de drum, stadionul localității, și o tânără plantație forestieră de trei hectare, toate situate în valea râului Nistru. Informația a fost prezentată într-un comunicat de presă emis de Guvern.
Digul din localitate a fost rupt în urma inundațiilor din anii 2008 și 2010 și nu a mai fost consolidat.
”Problema noastră este porțiunea de dig pe intravilan cu o lungime de 3 km. Construcția necesită a fi restabilită capital. Avem materie primă, dar avem nevoie de suport în documentația tehnică” a spus primarul satului Telița.
Premierul Ion Chicu, aflat într-o vizită în localitate, a menționat că este nevoie de a concentra forțele pentru a putea petrece valul mare de apă.
„Există un mecanism de evaluare a pagubelor, Comisia pentru Situații Excepționale Raională stabilește daunele, ulterior se vor identifica sursele de recuperare a pierderilor . Toate eforturile sunt pentru a preveni în aval riscurile de inundare” a declarat premierul.
- Compensații pentru pagubele cauzate de fenomenele naturale periculoase. Cum le pot solicita agricultorii
Conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a raportat că situația pe râul Nistru e complicată, dar se află sub control. În aval în regiunea Vadul lui Vodă, debitul de apă începe să descrească. În satul Delacău, apa a crescut cu 3 cm, iar la ieșire din raionul Anenii Noi – cu 11 cm. Punctul maxim al viiturii se află la moment în Anenii Noi, localitatea Telița. În seara zilei de 28 iunie, apa va merge în aval, iar inundații ale caselor nu se prognozează. S-a înregistrat descreștere a apei în satul Naslavcea pâna la Dubasari, la Soroca și la Rezina.