Principală  —  IMPORTANTE   —   În R. Moldova se înregistrează…

În R. Moldova se înregistrează o descreștere a cazurilor de Covid-19. MS: „Numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare a înregistrat o creștere față de săptămâna precedentă”

Imagine-simbol

În contextul încheierii sezonului gripal 2022-2023, circulația virusurilor atestă un nivel de intensitate joasă în regiunea europeană, inclusiv în R. Moldova. Astfel, în țara noastră se înregistrează o descreștere pe parcursul a 12 săptămâni consecutive a cazurilor de Covid-19, iar numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare au înregistrat o creștere față de săptămâna precedentă, anunță miercuri, 24 mai, Ministerul Sănătății (MS).

În ultima săptămână a acestui sezon gripal, 15-21 mai, au fost înregistrate:

  • 55 de cazuri de Covid-19, în scădere cu circa 28 %;
  • niciun caz de gripă sezonieră;
  • 4 345 – IACRS, în creștere cu 15 %;
  • 248 – infecții respiratorii acute severe (SARI).

„Totodată, în această perioadă numărul de spitalizări din cauza infecțiilor respiratorii virale acute a crescut cu 8,8 % față de săptămâna anterioară. Majoritatea internărilor sunt în rândul copiilor de până la patru ani”, susțin autoritățile din sănătate.

În total, în acest sezon, au fost confirmate 1 980 de cazuri de gripă, 287 297 – IARCS și 12 501 – SARI.

Populația este îndemnată să se protejeze în continuare împotriva infecțiilor respiratorii virale acute.

La începutul lunii mai, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că Covid-19 nu mai este considerată o urgență globală, marcând astfel un sfârșit simbolic al pandemiei devastatoare de coronavirus care a bulversat economiile din întreaga lume și a ucis cel puțin 7 milioane de persoane în întreaga lume.

Potrivit OMS, deși faza de urgență s-a încheiat, virusul nu a dispărut, menționând recentele creșteri ale numărului de cazuri în Asia de Sud-Est și în Orientul Mijlociu. Agenția de sănătate a ONU spune că mii de oameni continuă să moară din cauza virusului în fiecare săptămână.