În R. Moldova se atestă o descreștere a numărului de cazuri de Covid-19, însă continuă să fie raportate mai multe cazuri de gripă sezonieră, anunță Ministerul Sănătății
În R. Moldova, pe parcursul a cinci săptămâni consecutive, se atestă o descreștere a numărului cazurilor de Covid-19. În același timp continuă să fie raportate mai multe cazuri de gripă sezonieră și infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IARCS), anunță marți, 11 aprilie, Ministerul Sănătății (MS).
Astfel, în perioada 3-9 aprilie, au fost înregistrate 684 de cazuri de Covid-19, în scădere cu circa 31% față de săptămâna anterioară, 32 de cazuri de gripă, cu 6,6% mai multe, 6 358 – IARCS, în creștere cu 1,4% și 326 – infecții respiratorii acute severe (SARI), precizează autoritățile din sănătate.
„Totodată, numărul de spitalizări din cauza infecțiilor respiratorii virale acute s-a menținut la nivelul săptămânii precedente. Respectiv, în instituțiile medico-sanitare au fost internate 222 de persoane cu IARCS și 15 cu gripă. Majoritatea internărilor sunt în rândul copiilor de până la patru ani.
Suplimentar, informăm că, nu au fost înregistrate decese provocate de gripă (…). Vă îndemnăm să consultați medicul de familie la apariția primelor simptome specifice infecțiilor respiratorii”, anunță Ministerul Sănătății.
În total, conform autorităților din sănătate, în acest sezon au fost confirmate 1 958 cazuri de gripă, 260 386 – IARCS și 10 991– SARI.