Principală  —  Ştiri  —  Social   —   În R. Moldova ar urma…

În R. Moldova ar urma să fie implementat un sistem de notificare a cetățenilor în cazul în care viața și sănătatea acestora sunt puse în pericol

Imagine simbol. Sursă: YouTube/ DSU

Începând cu anul 2025, în R. Moldova ar urma să fie implementat sistemul de alertă „MD- Alert”, care presupune notificarea cetățenilor în cazul în care viața și sănătatea acestora sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, atac terorist sau alte situații. Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI, Liliana Pușcașu, a declarat pentru radiomoldova.md că proiectul este la etapa studiului de fezabilitate.

La această etapă, potrivit reprezentantei IGSU, „se întreprind măsuri pentru contractarea companiilor, pentru a cunoaște care sunt cele mai performante tehnologii”. Aceasta a menționat că că sistemul ar putea fi unul echivalent celui din România (RO-ALERT) sau alte țări din Uniunea Europene.

Valoarea totală a proiectului „MD-Alert” este estimată la peste 440 de mii de euro, iar 92 la sută din sumă va fi acordată de partenerii europeni.

Sistemul MD-Alert va permite difuzarea mesajelor de avertizare și alarmă pentru populație în caz de fenomene meteo extreme, inundații, dar și alte situații care pun în pericol viața și sănătatea cetățenilor. Avertizările vor fi trimise prin intermediul rețelelor operatorilor de comunicații mobile.

Modul de afișare a mesajului și sunetul notificării de primire a avertizării poate varia în funcție de tipul telefonului.