Plus 98 de mii de lei în conturile Ministerului Finanțelor. Reprezentanții Autorității Aeronautice Civile și-au donat salariul pentru o zi
Reprezentantii Autorității Aeronautice Civile (AAC) și-au donat salariul pentru o zi. În total, s-au adunat aproximativ 98 de mii de lei, bani ce au fost transferați în conturile special deschise de Ministerul Finanțelor.
,,În susținerea acțiunilor de prevenire și diminuare a consecințelor pandemiei de COVID-19, în semn de solidaritate și încurajare, reprezentantii Autorității Aeronautice Civile și-au donat benevol salariul pentru o zi de muncă din luna martie”, anunță instituția într-un comunicat de presă.
Până miercuri, 8 aprilie, la peste trei săptămâni de la lansarea serviciului de donații, în conturile Ministerului Finanțelor s-au adunat 13 546 717 lei și 85 de euro. Însă, niciun leu din cei adunați nu a fost cheltuit.
Ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, a declarat pentru Ziarul de Gardă că până la ziua de azi nu au fost repartizații banii în scopul susținerii acțiunilor de profilaxie și tratament a infecției cu coronavirus de tip COVID-19, deoarece Comisia Situații Excepționale încă nu a emis nicio hotărâre în acest sens.