Împușcături în trafic. Bărbatul care a tras din armă, aflat într-un automobil ce se deplasa prin Chișinău, găsit și reținut de poliție (VIDEO)
Poliția anunță că s-a autosesizat pe un caz produs sâmbătă, 17 august, în jurul orei 16:00, pe bd. Dacia din capitală, când pasagerul unui automobil care se deplasa spre ieșirea din oraș, a efectuat din mers o împușcătură în direcția șoferului unei alte unități de transport.
Polițiștii au stabilit că persoana care a comis fapta este un bărbat de 44 de ani, locuitor al mun. Chișinău. Acesta era pasager în Renault-ul condus de soția sa și a recurs la acest gest după unele intersectări de manevre în trafic, care nu i-ar fi convenit, informează poliția.
Polițiștii au descins duminică, 18 august, cu percheziții la domiciliul și în mașina acestuia unde au depistat și au ridicat un pistol cu bile din plastic. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru huliganism, iar persoana bănuită a fost reținută pentru 72 de ore.