Hramul Orașului, sponsorizat de compania care va construi un imobil în locul cafenelei „Guguță”
Compania „Regata Imobiliare” SRL, care s-a aflat în litigiu cu Primăria Chișinău, este sponsorul evenimentului organizat de municipalitate cu ocazia Hramului Orașului, iar logoul companiei a fost imprimat pe părțile laterale ale scenei instalate în Piața Marii Adunări Naționale.
„Regata Imobiliare” s-a judecat anterior cu Primăria pentru privatizarea terenului din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, unde actualmente se află cafeneaua „Guguță”. În noiembrie 2018, prin decizia Curții Supreme de Justiție, Regata Imobiliare a obținut dreptul de a privatiza terenul aferent cafenelei și a de a construi un centru socio-cultural și de agrement în Grădina Publică.
Contactat de Ziarul de Gardă, primarul interimar Adrian Talmaci a declarat că reprezentanții „Regata” au fost cei care au venit cu inițiativa de a sponsoriza evenimentul.
„În general, duceam discuții cu reprezentanții „Kaufland”. Am fost informat că ei vor sponsoriza evenimentul. Pentru mine tot a părut straniu. Am observat abia dimineață. Eu am avut de două ori întâlniri cu reprezentanții „Kaufland”, însă cu „Regata” s-au dus negocieri fără știrea mea”, a declarat Talmaci.
Primarul interimar ne-a mai comunicat că reprezentanții „Regata” au venit cu propunerea de a sponsoriza evenimentul în ultimul moment, iar șefa Direcției Cultură a Primăriei, care se ocupa de organizare, nu cunoștea că municipalitatea s-a aflat în litigiu cu această companie, care planifică să construiască un centru de agrement în locul cafenelei „Guguță”.
„Oricum, proiectul respectiv, referitor la demolarea cafenelei, nu poate fi început până nu va fi aprobat planul urbanistic zonal prin Consiliul Municipal. Reprenzentanții companiei nu insistă însă pentru eliberarea autorizației de construcție. Asta e problema, că doamna Mitriuc nu cunoștea de faptul că Primăria a fost în litigiu cu această companie. Dumneaei căuta bani pentru eveniment și s-a bucurat că pe ultima sută de metri a venit această companie”, menționează primarul interimar.
Cum ar urma să arate noul centrul socio-cultural, ce va fi ridicat în locul cafenelei „Guguță:
Istoricul procesului:
Decembrie 2015. Judecătoria Centru a decis că Finpar Invest poate construi un imobil cu 13 etaje în locul cafenelei Guguță din centrul capitalei, însă fără dreptul de a privatiza terenul. Decizia nu i-a satisfăcut atunci nici pe reprezentanții municipalității, care doreau interzicerea construcției în centrul istoric, nici pe reprezentanții companiei investitoare, care a cerut și dreptul de proprietate pe terenul adiacent.
Aprilie 2016. Curtea de Apel Chişinău a anulat decizia Judecătorie Centru prin care a permis firmei „Finpar Invest” să construiască un hotel în locul cafenelei „Guguţă” şi a menţinut decizia care nu a permis privatizarea terenului aferent. Decizia cu drept de recurs la Curtea de Supremă de Justiţie a fost atacată de firma Finpar la CSJ.
Iunie 2017. După 6 amânări, CSJ a luat decizia de a trimite dosarul la rejudecare. Astfel, pe marginea cazului urma să se expună, din nou, CA Chișinău.
August 2017. Finpar Invest, companie controlată prin intermediari de politicianul Vladimir Plahotniuc, a vândut cafeneaua „Guguță” situată în parcul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Capitală. Guguță a ajuns în proprietatea firmei „Regata Imobiliare” SRL, care aparține unei alte firme, „Biotehnos” SRL, fondată de omul de afaceri Ceslav Ciuhrii. Astfel, Regata Imobiliare devenea succesoarea în drepturi a „Finpar Invest”.
Iunie 2018. Curtea de Apel Chișinău a decis că „Regata Imobiliare” (succesor în drepturi procedurale a „Finpar Invest” SRL) poate privatiza terenul unde actualmente se află cafeneaua Guguță. Prin aceeași decizie, luată la data de 7 iunie 2018, compania își menține și dreptul de a construi un imobil cu 13 etaje în locul edificiului din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Judecătorii au respins cererile Consiliului Municipal Chișinău și a Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor prin care se solicitau interzicerea construcției.
Noiembrie 2018. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul Consiliului Municipal Chișinău (CMC) și a lăsat în vigoare decizia luată de Curtea de Apel Chișinău prin care „Regata Imobiliare” poate privatiza terenul din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, unde actualmente se află cafeneaua „Guguță”. Astfel, Regata Imobiliare SRL (succesor în drepturi procedurale a firmei „Finpar Invest”, controlată de familia lui Vladimir Plahotniuc) a obținut dreptul de a construi un imobilul și de a privatiza terenul aferent cafenelei „Guguță”.