Halterofilul Marin Robu a obținut două medalii la Campionatul European de la Sofia
Halterofilul Marin Robu a cucerit două medalii la Campionatul European, rezervat seniorilor, care se desfășoară la Sofia, Bulgaria. La proba smuls, acesta a înregistrat rezultatul de 171 kg și s-a clasat pe locul II, cucerind medalia de argint, iar la proba aruncat a ridicat 207 kg și s-a clasat pe locul IV, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC) printr-un comunicat.
Cu rezultatul de 378 kg, Marin Robu s-a situat pe locul III în clasamentul general al categoriei de greutate de până la 89 kg, obținând medalia de bronz.
Marin Robu mai are în palmares titlul de campion european, rezervat vârstei sub 23 de ani, dar și o medalie de argint, cucerită la campionatele mondiale, rezervate seniorilor.
Conform MEC, campionatul European de haltere, rezervat seniorilor, este penultimul turneu pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.