Guvernul anunță că R. Moldova ar putea beneficia de circa 15 milioane de dolari pentru gestionarea secetei în sudul țării
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Agenția Austriacă de Dezvoltare (ADA) și Agenția Federală de Mediu Austria, au semnat un Memorandum de Înțelegere, prin care îți exprimă acordul să elaboreze în comun un proiect de gestionare a secetei în sudul țării, ce va propus spre finanțare din Fondul Verde pentru Climă. Despre aceasta anunță Ministerul Agriculturii de la Chișinău printr-o notă informativă emisă luni, 17 mai, în care mai menționează că R. Moldova ar putea beneficia de circa 15 milioane de dolari în acest sens.
Potrivit notei emise de Ministerul Agriculturii, părțile au inițiat elaborarea în comun a proiectului „Soluții de adaptare la schimbările climatice în regiunea de sud a Moldovei prin măsuri de adaptare bazate pe ecosistem (AbE)”, cu o valoare estimativă de circa 15 milioane de dolari.
Scopul proiectului este de a reduce riscurile asociate schimbărilor climatice pentru comunitățile rurale vulnerabile din regiunea de sud a Republicii Moldova, prin protecția și utilizarea durabilă a ecosistemelor semi-aride.
„Schimbările climatice vor avea un impact semnificativ asupra degradării mediului, afectând astfel toate sectoarele de dezvoltare din Republica Moldova. Prin urmare, Memorandumul semnat oferă o bază pentru o colaborare constructivă și eficientă între MADRM și partenerii de dezvoltare, în vederea obținerii sprijinului financiar din partea Fondului Verde pentru Climă, orientat spre conservarea biodiversității și creșterea rezilienței populației vulnerabile la schimbările climatice din Moldova”, a menționat ministrul demisionar al Agriculturii, Ion Perju, în ziua semnării memorandumului.
Totodată, oficialul a declarat că proiectul se încadrează în prioritățile politicii naționale în domeniul schimbărilor climatice și conservării diversității biologice, prevăzute de Strategia națională de dezvoltare ”Moldova 2030”, Strategia de adaptare la schimbarea climei până în anul 2020, Strategia privind diversitatea biologică pentru anii 2015-2020, Contribuția Națională Determinată a Republicii Moldova (2NDC). În același context, proiectul răspunde pe deplin angajamentelor asumate față de obiectivele Acordului de la Paris în vederea menținerii ratei de creștere a temperaturii medie globale cu mult sub 2°C, cât și Deciziei XIII/4 a Convenției ONU privind diversitatea biologică în vederea integrării abordării ecosistemice de adaptare la schimbările climatice în planificarea strategică intersectorială.
„Problema cheie abordată de proiect, este creșterea impactului schimbărilor climatice asupra ecosistemelor naturale și securității resurselor de apă in Sudul Moldovei. Agenția Austriacă de Dezvoltare va acționa ca entitate acreditată la FVC pentru proiectul menționat și va sprijini cu 50.000 EUR elaborarea studiului de prefezabilitate și dezvoltarea notei conceptuale a proiectului pentru Fondul Verde pentru Climă”, a declarat la rândul său, șeful Biroului de Coordonare a Cooperării Tehnice Chișinău, Agenția Austriacă de Dezvoltare, Gunther Zimmer.
Proiectul include trei componente: Integrarea măsurilor de adaptare bazate pe ecosistem (AbE); Conservarea ecosistemelor; Guvernarea Climei. Prin primsa acestor componente, printre rezultatele scontate ale proiectului, urmează a fi obținut suport în elaborarea şi implementarea politicilor naționale de gestionare a secetei, care ar include activități de gestionare a apei și a secetei în regiunile din sudul Moldovei, precum și dezvoltarea planurilor de adaptare la nivel comunitar, cu accent pe agricultura rurală.
Potrivit autorităților, proiectul are ca scop să contribuie, de asemenea, la îmbunătățirea rezilienței ecosistemelor și comunităților vulnerabile prin implementarea măsurilor de protecție și restaurare a zonelor umede din câmpiile inundabile în partea inferioară a râului Prut; reabilitare a zonelor de stepă; împădurire și extindere a centurii forestiere în zona de sud a Moldovei, implicând intervenții la nivel comunitar.
Părțile și-au exprimat dorința de consolidare a capacităților instituționale pentru gestionarea ecosistemelor reziliente la climă, inclusiv prin implicarea activă a autorităților centrale și a autorităților locale.
Bugetul estimativ al proiectului este de aproximativ 15 milioane de dolari, iar perioada de implementare a proiectului este de circa 48 luni. Conceptul proiectului a fost elaborat inițial cu suportul proiectului Convenției ONU privind diversitatea biologică: „Fortificarea cooperării între țările Europei Centrale și de Est privind soluții de adaptare la schimbările climatice bazate pe natură” (2020), în cadrul Programului de Inițiativă Bio-Bridge. Instituția Publică Unitatea de Implementare a Proiectelor de Mediu (UIPM) în cooperare cu Agenția Austriacă de Dezvoltare (ADA) și Agenția Federală de Mediu Austria, va participa la proiectarea și formularea ulterioară a proiectului și va oferi sprijin specific pentru a facilita coordonarea interministerială necesară.