Guvernul a aprobat proiectul de lege care prevede unificarea salariului minim în toate instituțiile din țară – DOC
Guvernul a aprobat miercuri, 13 iulie, proiectul de lege care prevede unificarea salariului minim în toate instituțiile din țară.
Potrivit Executivului, modificările propuse vor asigura un cuantum minim garantat al salariului echivalent în orice instituție publică, companie privată, sau entitate aflată la autogestiune.
Ajustările vor intra în vigoare de la 1 septembrie 2022.
La fel, proiectul își propune să promoveze creșterile salariale echitabile în întreprinderile de stat, întreprinderile cu capital majoritar de stat și întreprinderile monopoliste.
De asemenea, va fi introdus un articol care reglementează remunerarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice, încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, și a colaboratorilor catedrelor clinice ale USMF „Nicolae Testemițanu”.