Grav accident rutier la Comrat: o fată de 12 ani a decedat, iar alte 5 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. O angajată IGP, printre răniți
Șase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre ele, o fată de 12 ani, decedând ulterior la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de joi, 3 august, la Comrat, transmite Inspectoratul General al Poliție (IGP).
La fața locului oamenii legii au stabilit că un BMW condus de un tânăr de 24 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat pe banda de sens opus, tamponând frontal un Renault, condus de un bărbat de 29 de ani.
În urma accidentului, ambii șoferi, precum și trei pasageri din Renault, o femeie de 35 de ani și copii acesteia, două minore de 12 și 16 ani, precum și un pasager din BMW de 30 de ani au fost transportați la spitalul din Comrat cu diverse traumatisme.
„Azi dimineață, minora de 12 ani a decedat. Precizăm faptul că pasagera din Renault care se afla cu fiicele ei minore este angajată a Inspectoratului de Poliție Comrat. Transmitem sincere condoleanțe familiei și multă putere pentru a depăși această tragedie”, se arată în comunicatul emis de IGP.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea circumstanțelor.