Gheorghe Avornic, la 10 zile după desemnarea sa în funcția de membru al CSP: „Îmi dau demisia din funcția de membru al CSP, benevol și nesilit de nimeni”
La zece zile de la desemnarea sa, de către Academia de Științe, în funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din rândul societății civile, Gheorghe Avornic și-a anunțat luni, 31 ianuarie curent, demisia din această funcție.
„Eu astăzi, public, 31 ianuarie, îmi declar demisia din funcția de membru al CSP, benevol, nesilit de nimeni. Toată lumea mi-a zis să lupt, dar în spatele meu stau mulți oameni și nu vreau să sufere nimeni. Nu vreau ca Academia sau acolo unde eu am contribuție, să sufere. Eu renunț în favoarea instituțiilor”, a declarat Avornic.
La 20 ianuarie, Academia de Științe l-a desemnat pe Gheorghe Avornic, actual apărător al fostului lider PDM Vladimir Plahotniuc, despre care Ziarul de Gardă a scris anterior că deține proprietăți și firme în România și care a fost cercetat într-un dosar penal, a fost desemnat de Academia de Științe la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din partea societății civile. Detalii aici
După desemnarea lui Avornic în această funcție, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat că numirea lui Gheorghe Avornic la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din partea societății civile este o sfidare a acțiunilor de reformare a justiției și se declară dezamăgită de acțiunea Academiei de Științe. Detalii aici
Numirea lui Avornic în această funcție a fost criticată și de ministrul Justiției, care a declarat că este inacceptabil ca în calitate de membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să fie numiți oameni lipsiţi de integritate.
În prezent, Gheorghe Avornic este președintele Senatului Universității de Studii Politice Economice Europene „Constantin Stere”.
În ianuarie 2014, ZdG a scris că familia Avornic deţinea 30 de firme în R. Moldova şi România, acesta fiind fondator unic al Institutului Privat de Învăţământ Superior „Institutul Baltic de Ecologie, Politică şi Drept din Moldova”, deţinând şi o cotă de participare de 50% în Firma de producţie şi comerţ „Miledi” SRL. Pe numele soţiei sale, Ana Avornic, erau înscrise 8 firme, iar fiica sa, Victoria Avornic, era fondatoare a altor 12 firme. Unele dintre firmele familiei Avornic apăreau ca acţionari în alte firme.