Principală  —  IMPORTANTE   —   Gazprom va reduce cu 40%…

Gazprom va reduce cu 40% livrările de gaze naturale către Moldovagaz pentru noiembrie, anunță pretinsul lider de la Tiraspol. Ce spune Vadim Ceban

Concernul rus Gazprom va reduce cu 40% livrările de gaze naturale către compania Moldovagaz în luna noiembrie. Despre a asta a anunțat luni, 17 octombrie, serviciul de presă al așa-numitului lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a menționat faptul că se vor reduce livrările de gaze către mai multe întreprinderi din regiunea transnistreană.

Între timp, președintele Consiliului de administrație al „Moldovagaz”, Vadim Ceban, anunță că SA „Moldovagaz”, care aprovizionează cu gaze naturale inclusiv locuitorii din stânga Nistrului, „nu dispune de informații privind rezervarea capacității lunare pentru furnizarea volumelor contractate în luna noiembrie pentru consumatorii moldoveni”.


Potrivit așa-zisului ministru al Dezvoltării Economice din regiunea transnistreană, Serghei Obolonnik, deficitul de gaze naturale estimat pentru luna noiembrie este de 55 de milioane de metri cubi de gaze.

„(…) Deficitul de gaze pentru luna curentă este de 36 de milioane de metri cubi de gaze (…). Conducerea republicii a trimis scrisori de solicitare către oficialii ruși (…). S-a decis reducerea temporară a livrărilor de gaze către o serie de întreprinderi importante (…)”, se arată în comunicat.

Pe 30 septembrie, compania Moldovagaz a primit de la concernul rus Gazprom confirmarea parțială a volumelor de gaze naturale pentru luna octombrie, a anunțat viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care a menționat faptul că, din cele 8.06 milioane de metri cubi pe zi (pentru ambele maluri), au fost confirmate 5.7 milioane de metri cubi pe zi.

Anterior, reprezentanții companiei „Moldovagaz” au anunțat că, pentru luna octombrie, a fost prevăzută livrarea către R. Moldova a 250 milioane de metri cubi de gaze naturale, sau 8,06 milioane de metri cubi pe zi”:

  • 80 milioane de metri cubi (2,58 milioane de metri cubi pe zi) pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului;
  • 170 milioane de metri cubi (5,48 milioane de metri cubi pe zi) pentru consumatorii de pe malul stâng al Nistrului („Tiraspoltransgaz”).