Gazprom limitează livrările de gaze naturale pentru luna octombrie cu 30%, anunță Andrei Spînu. Precizările viceprim-ministrului privind livrările de energie electrică
Compania Moldovagaz a primit vineri, 30 septembrie, de la concernul rus Gazprom confirmarea parțială a volumelor de gaze naturale pentru luna octombrie, anunță viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care menționează faptul că, din cele 8.06 milioane de metri cubi pe zi (pentru ambele maluri), au fost confirmate 5.7 milioane de metri cubi pe zi.
„(…) În acest sens, se repetă situația din luna octombrie anul trecut, când livrările au fost limitate cu 30%. Diferența este că în acest an avem un contract semnat care trebuie respectat”, a spus Spînu într-o postare pe pagina sa de Telegram.
Cât privește livrările de energie electrică pentru luna octombrie, potrivit lui Spînu, Energocom a semnat următoarele contracte de furnizare a energiei electrice:
- Pentru 67% a fost semnat contract cu MGRES la preţul de 62,5 USD/MWh, pentru luna octombrie.
- Pentru 30% din achiziție a fost încheiat un contract cu compania Energoatom, la prețul de 77 USD/MWh, pentru perioada 1-15 octombrie.
- Pentru 3% din achiziție (balansarea consumului de vârf) a fost încheiat un contract cu Ukrhydroenergo, la prețul de 132 USD/MWh, pentru perioada 1-15 octombrie.
„Prețul mediu ponderat pentru luna august este de 68,9 USD/MWh. În această perioadă, nimeni nu va fi deconectat de la gaz sau electricitate. Continuăm să economisim, să facem rezerve și să ne pregătim de iarnă”, a menționat Spînu.
Vineri, compania „Moldovagaz” a anunțat că a transferat către gigantul rus „Gazprom” partea restantă a avansului pentru luna septembrie curent, în sumă de 23,898 milioane dolari. Astfel, cu asistența Guvernului R. Moldova, compania și-a îndeplinit integral obligațiile de plată a avansului către principalul furnizor de gaze naturale al țării, în valoare totală de 35,898 milioane dolari.
Pe 29 august, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), a fost aprobată decizia ca SA „Energocom” să procure 15 milioane de metri cubi de gaze naturale care vor fi stocate în depozitele din România și Ucraina.
Potrivit dispoziției CSE, publicată pe site-ul Guvernului, stocurile de gaze naturale vor fi procurate și livrate în baza unui contract-cadru de vânzare-cumpărare a gazelor naturale de tip EFET, încheiat între SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”.
Totodată, SA „Energocom” va procura și 5 milioane de metri cubi de gaze naturale la preţul preliminar de achiziţie al gazelor naturale de 1058,11 USD/1000 m3, estimat conform situației din 23 septembrie.
În toamna anului 2021, contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a fost prelungit pe cinci ani, în baza unei formule de preț „propuse de partea moldovenească”. Livrările de gaze naturale conform noului contract au început din 1 noiembrie 2021. De atunci, prețul pentru gazele naturale a fost majorat de câteva ori.