Principală  —  IMPORTANTE   —   Galerie foto/ Veniți de luați…

Galerie foto Veniți de luați lumină. Cum a arătat noaptea de Înviere după ce autoritățile au interzis participarea credincioșilor la slujbe

Autoritățile au îndemnat credincioșii să nu participe la Slujbele de Înviere din acest an pentru a nu răspândi coronavirusul de tip nou. Unele biserici s-au conformat. În alte lăcașe sfinte însă, la slujbă au participat oameni celebrând Învierea Domnului.

La Bălți, de exemplu, la Biserica Constantin și Elena, episcopul Marchel, înconjurat de preoți și câțiva enoriași, au participat la Slujba de Înviere. Ceremonia a fost transmisă în direct.

La Taraclia, dar și în alte localități din țară bucatele au fost sfințite pe marginea drumului, iar preoții erau urcați în automobile.

Cum a fost la Catedrala mitropolitană din Chișinău

Serviciul divin la Catedrala mitropolitană de Învierea Domnului a fost săvârșit de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, căruia i-a coliturghisit Secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș și soborul de slujitori ai Catedralei, anunță Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove într-un comunicat de presă.

În cadrul slujbei, Arhipăstorul s-a rugat lui Dumnezeu să le dăruiască sănătate celor bolnavi, răbdare și pricepere tuturor medicilor și întregului personal medical, în lupta cu noul coronavirus. Celor aflați în case din cauza pandemiei, Mitropolitul Vladimir le-a transmis sărbători luminate cu sănătate și pace, bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu.

Vedeți, mai jos, o galerie foto culeasă din mai multe biserici din R. Moldova.

În majoritatea bisericilor, preoții au sfințit bucatele enoriașilor pe drumurile din localități, în timp ce bisericile au fost goale. Totuși, au existat și excepții. La Bălți, de exemplu, la slujba oficiată de Episcopul Marchel.

La Taraclia. foto: tuk.md
La Taraclia. foto: tuk.md
La Taraclia. foto: tuk.md
La Taraclia. foto: tuk.md
Biserică din raionul Orhei
foto/facebook.com. O biserică din Chișiău
În satul Cruzești, mun. Chișinău. captură video: publika.md
La Bălți. foto/facebook/renato usatîi
Cheltuitori, mun. Chișinău. captură video:publika.md
La biserica Sf. Constantin și Elena din Bălți. Episcopul Marchel fără mască, înconjurat de preoți și enoriași în incinta bisericii la Slujba de Înviere, captură video/independent.md
La biserica Sf. Constantin și Elena din Bălți, captură video/independent.md
La biserica Sf. Constantin și Elena din Bălți. Episcopul Marchel fără mască, înconjurat de preoți și enoriași în incinta bisericii la Slujba de Înviere. captură video/independent.md

Igor Dodon către preoți: „Amenzi nu vor fi”

Igor Dodon, președintele R. Moldova a întâmpinat delegația care a adus Focul Haric de la Ierusalim la Chișinău. La finalul ceremoniei, unul dintre preoți i s-a adresat șefului statului cu o rugăminte – să nu le fie aplicate amenzi. Președintele le-a spus că nu vor fi aplicate amenzi, precizând că a discutat inclusiv cu ministrul de Interne. Totuși, șefului statului le cerea acestora să „nu încalce” și să „nu fie aglomerație”.

– Spuneți amendă măcar să nu ne pună, Igor Nicolaevici, în noaptea asta, pe urmă de-amu…

– Amenzi nu o să fie. Dragi părinți, ascultați-mă pe mine. Iată am vorbit și cu ministrul… Băieți, asta nu dați în direct… Nu vă faceți griji, numai străduiți-vă, vă rog, să nu încălcăm, să nu fie aglomerație pentru că…