Principală  —  Ştiri  —  Social   —   (Foto-Reportaj) Liceul care „făurește” oameni…

(Foto-Reportaj) Liceul care „făurește” oameni buni de 25 de ani

Liceul Experimental de Creativitate și Inventică „Prometeu” s-a născut la două zile după declararea Independenței R. Moldova. „A fost un experiment în practica educațională postsovietică care durează deja 25 de ani”, susține Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”.

La începutul anilor 90, Aurelian Silvestru, pedagog, psiholog, scriitor, îşi asuma misiunea grea de închidere a „temniţelor sovietice”. Astfel, la 1 septembrie 1991, primele două clase a câte 18 elevi și-au început noul an de învățământ într-o nouă formulă, revoluționară pentru acea perioadă, în prima instituție de învățământ privat din R. Molodva. Prin înființarea acestei școli s-a catalizat învățământul de alternativă în noul stat independent.

Iniţial, liceul era destinat copiilor buni şi foarte buni din întreaga republică. În cadrul acestei instituţii erau angajaţi profesori din Chişinău, dar şi din România. „Comuniştii au încercat să distrugă tot ce clădisem cu temeinicie: ne-au luat clădirile pe care le aveam la balanţa liceului, ne-au anulat finanţarea (minimală) de la buget, ne-au pus beţe în roate, ne-au purtat prin judecăţi… dar am reușit să nu fim nimiciți pentru că ne-am văzut de treabă și nu am căzut în capcana provocărilor. Nu am uitat niciodată care ne este menirea și anume: să făurim nu oameni mari, ci oameni buni. Un plugar care iubește animalele este un produs al școlii mult mai valoros decât un general care urăște oamenii. Asta am crezut și am spus mereu… Energia de care dispunem trebuie consumată nu ca să ne plângem de milă, ci ca să făurim cât mai mult spirit românesc, axându-ne pe limbă, cultură şi tradiţii. Când ajungi să fii iluminat de acest scop, întunericul dispare de la sine”, susține Aurelian Silvestru, directorul liceului „Prometeu”.

Menționăm că, în acest an, Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu” din Chişinău a obţinut cea mai mare medie la examenele de BAC (8,56), fiind plasat pe primul loc în topul celor 347 de licee din țară.