Protestul agricultorilor în PMAN: Mesaje, lăsate pe tractoare: „A ajuns cuțitul la os!”

O parte din fermieri au ajuns în Piața Marii Adunări Națională (PMAN) pentru a protesta. Agricultorii cer în continuare introducerea unui moratoriu la calcularea penalităților față de creditori, dar și interzicerea importului de grâu, porumb și floarea-soarelui cel puțin până pe 31 martie 2024.
UPDATE 19:30 Agricultorii au atașat pe tractoarele și tehnica agricolă din PMAN mesaje de protest.








UPDATE 18:00 Alexandr Slusari, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor” a declarat că fermierii voiau ca Poliția să le asigure un coridor. Întrebat despre altercația cu Poliția, liderul Asociației a zis că acesta „a primit indicație de sus să-i provoace”.
„(…)Guvernul se face că nu vede. Noi interacționăm cu autoritățile prin intermediul Poliției, care toată ziua a făcut tot posibilul pentru a distorsiona situația, pentru a provoca agricultorii, pentru a intimida. (…)Agricultorii, în aceste două zile probabil ați înțeles, nu au ce pierde. Cu ultima motorină au venit încoace, deoarece acasă îi așteaptă creditorii, care vor să-i deposedeze de bunuri și tehnică, de terenu, de casă. (…)Oamenii pur și simplu nu au ce pierde și nu o să plece așa simplu”, a menționat Slusari.
Mai multe unități de tehnică agricolă au staționat în centrul capitalei.
Anterior, Asociația anunța că protestele agricultorilor se vor desfășura în perioada 22-26 noiembrie. Organizatorii estimau o prezență de peste 1 000 de oameni și 500 de unități de tehnică agricolă.