FOTO O femeie din Orhei s-a stins după ce o butelie de gaz, din locuința sa, a explodat
O femeie în vârstă de 56 de ani din Orhei s-a stins miercuri dimineață în urma unei explozii produse în casa sa de locuit.
Potrivit responsabililor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), autoritățile au fost alertate telefonic, în jurul orei 5:43, despre producerea unei deflagrații într-o casă de locuit din localitatea Pohrebeni, raionul Orhei.
Pompierii și salvatorii, ajunși la fața locului, au stabilit că două odăi ale locuinței sunt cuprinse de flăcări, iar tavanul casei s-a prăbușit.
În procesul de stingere a incendiului, salvatorii au descoperit în locuință corpul neînsuflețit al proprietarei casei, o femeie în vârstă de 56 de ani.
După mai bine de 2 ore, potrivit IGSU, pompierii au stins complet flăcările. Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, deflagrația s-a produs în urma scurgerii de gaze de la o butelie de tip propan – butan.
Autoritățile urmează să stabilească cauza exacta a decesului femeii, dar și toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.