Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ MEC: Luptătorii de grappling…

FOTO MEC: Luptătorii de grappling au adus R. Moldova pe podiumul mondial cu 4 medalii câștigate

Sursa foto: MEC

Sportivii din R. Moldova s-au poziționat pe podiumul mondial la Campionatul Mondial de Grappling, rezervat categoriilor de vârstă U17, U20 și seniori, din orașul Pontevedra, Spania, cu patru medalii, anunță marți, 18 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Delegația R. Moldova a fost însoțită de antrenorul Ion Cojocaru.

„Această performanță deosebită, apreciată inclusiv de conducerea forului mondial, se datorează în principal campionilor Alexandr Romanov, câștigător al medaliei de aur la proba Gi și a celei de bronz la proba No Gi, în limitele categoriei de greutate de 130 kg. Eldar Rafigaev medaliat cu bronz la proba Gi, în limitele categoriei de greutate de 92 kg și Dumitru Ceban care a obținut medalia de bronz la proba Gi, în limitele categoriei de greutate de 77 kg”, se menționează într-un comunicat al MEC.

Potrivit MEC, sportivii și antrenorii vor beneficia de premii bănești oferite de către minister în cadrul Galei Sportului, organizată tradițional la sfârșitul anului.