FOTO Cum explică o primăriță cu două mandate din partea PSRM înscrierea în cursa electorală pe listele PAS la alegerile din 5 noiembrie
Primărița degrevată a comunei Bilicenii Vechi, Ala Guzun, aleasă în octombrie 2019 de pe listele Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), candidează, în 2023, pentru al treilea mandat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Reprezentanții partidului de guvernământ susțin că nu este membră a formațiunii politice, însă sunt bucuroși că aceasta „a ales să susțină parcursul european al țării noastre”.
În campania electorală din 2019, atunci când lupta pentru al doilea mandat la șefia Primăriei comunei Bilicenii Vechi, Ala Guzun susținea activ partidul condus de Igor Dodon, participând chiar și la întâlniri cu liderul socialist. Totodată, aceasta distribuia uneori pe rețelele de socializare mesaje critice în adresa partidului care, astăzi, îi oferă susținere la alegerile locale generale din 5 noiembrie.
Sursa foto: Ala Guzun/ Facebook
În ultimii ani însă Ala Guzun a început să promoveze pe rețelele de socializare postări ale unor reprezentanți ai PAS sau chiar unele declarații ale președintei Maia Sandu.
Sursa foto: Ala Guzun/ Facebook
„Eu am avut viziuni europene și când eram în Partidul Socialiștilor”
Întrebată de Ziarul de Gardă ce a făcut-o să-și schimbe preferințele politice, primărița a declarat că atât timp, cât fondurile europene vor ajuta R. Moldova să se dezvolte, ea o să meargă „cu pași europeni”.
„În primul rând, dezvoltarea localității este prioritatea, nu partidul. La momentul de astăzi, consider că numai Uniunea Europeană va putea ajuta R. Moldova în dezvoltarea locală. Ne dorim mai mult, ne dorim condiții mai bune și ținând cont de situația din Ucraina, ne dorim pace.
Eu am avut viziuni europene și când eram în Partidul Socialiștilor. Nu-mi plăceau protestele, nu-mi plăcea să critic oamenii. La momentul când se discuta despre viziuni politice, eu clar nu aparțineam viziunilor socialiștilor. Eu nu sunt un primar care cerșește pentru mine, eu cerșesc pentru a dezvolta localitatea. Atâta timp, cât fondurile europene vor ajuta R. Moldova să se dezvolte, eu o să merg cu pași europeni”, a conchis Ala Guzun.
Potrivit unei hotărâri a Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Bilicenii Vechi, publicată de Ala Guzun pe pagina sa de Facebook, aceasta a fost înregistrată în calitate de candidat la funcția de primar al comunei Bilicenii Vechi din partea PAS pentru alegerile locale din 5 noiembrie.
Sursa doc: Ala Guzun/ Facebook
Am întrebat purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, cum comentează susținerea pe care o oferă partidul politic Alei Guzun. Aceasta a afirmat că „unul din obiectivele PAS este să facă tot posibilul pentru a crește suportul societății pentru aderarea la UE”.
„(…) Ne bucură faptul că doamna Guzun a ales să susțină parcursul european al țării noastre și vom face echipă cu toți care gândesc și acționează la fel. Îndemnăm toate partidele să se consolideze pentru a susține acest deziderat”, a spus ea.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Primăriei Bilicenii Vechi, Ala Guzun a absolvit Universitatea Agrară de Stat din R. Moldova, specialitatea economist-organizator. În fruntea Primăriei a ajuns în urma alegerilor locale generale din 14 iunie 2015 din partea PSRM. Ulterior, la alegerile locale din 20 octombrie 2019 a obținut al doilea mandat de primar tot din partea PSRM, iar în prezent candidează pentru al treilea mandat pentru șefia Primăriei Bilicenii Vechi.
Recent, ZdG a scris că un blogger afiliat lui Plahotniuc, care a scris și publicat zeci de articole critice la adresa PAS și a Maiei Sandu, un primar care considera că „Partidul Șor este singura formațiune în stare să schimbe lucrurile în R. Moldova” și un alt primar care protesta cu un curcan în mâini pentru menținerea lui Plahotniuc la guvernare în iunie 2019 sunt în prezent candidați ai Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile locale din 5 noiembrie.