FOTO Cum arată unele case din Naslavcea după explozia de dimineață: Acoperișuri distruse și geamuri sparte
Locuitorii din satul Naslavcea sunt speriați după incidentul de dimineață. Racheta rusească, doborâtă de ucraineni a provocat un zgomot puternic și mai multe pagube materiale. Unii oameni au rămas cu acoperișurile și geamurile avariate chiar în prag de iarnă. „Credeam că lucrează în carieră, dar mai apoi am văzut și am auzit cum zboară racheta. A fost strașnic”, a mărturisit o femeie din localitate, scrie NordNews.
Potrivit sursei citate, în timp ce unii acuză Ucraina, alții se întreabă când Rusia va obosi să omoare oameni și să implice mai multe țări în războiul nejustificat pe care l-a pornit.
O familie de refugiați ucraineni, care a fugit de război în nordul Moldovei, sunt nevoiți să treacă din nou prin clipe de groază. Ei spun că aceasta este încă o dovadă că Rusia nu se teme să supună riscului oameni pașnici.
Ministerul Apărării informează că geniștii Armatei Naționale se deplasează la fața locului pentru a cerceta terenul. Între timp, la fața locului au intervenit și forțele abilitate ucrainene. Din fericire, victime nu au fost înregistrate.
Accesul în localitate rămâne restricționat.
Poliția de Frontieră a dispus supravegherea aeriană a spațiului în zona de frontieră cu Ucraina, iar sectoarele Poliției de Frontieră Otaci și Ocnița activează în regim special. De asemenea a fost sporit numărul patrulelor Poliției de Frontieră pe fâșia verde, aflată la hotarul cu Ucraina, în zona Naslavcea.
Ministerul Apărării informează că sistemele de supraveghere aeriană ale Armatei Naționale nu au detectat zboruri ilegale în spațiul aerian al Republicii Moldova.
În dimineața zilei de luni, 31 octombrie, o rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut în extremitatea de nord a localității Naslavcea din R. Moldova, aflată la hotar cu Ucraina. Potrivit responsabililor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), nu au fost înregistrate victime, dar ferestrele mai multor locuințe din Naslavcea au fost distruse.
„Autoritățile ucrainene au informat că în această dimineață a avut loc un atac cu drone asupra barajului Dnestrovsc1, de pe teritoriul Ucrainei, care este la o distanță de 10 km de barajul Naslavcea. Atacul rusesc nu a afectat barajul, dar au fost atacate componentele electrice aferente barajului ucrainean, vizate fiind transformatoarele electrice. Autoritățile ucrainene anunță că nu există pericol de inundații”, anunță MAI într-un comunicat.
Ulterior, Ministerul Apărării a anunțat că sistemele de supraveghere aeriană ale Armatei Naționale nu au detectat zboruri ilegale în spațiul aerian al R. Moldova: „Fragmentele rachetei doborâte nu au fost depistate de stațiile de radiolocație din cauza dimensiunilor și suprafeței mici de reflecție ale acestora”.
„Ministerul Apărării informează că geniștii Armatei Naționale se deplasează la fața locului pentru a cerceta terenul. Cu informații suplimentare vom reveni pe parcurs”, se arată într-un comunicat.
Luni, 31 octombrie, rușii au lansat mai multe rachete asupra Ucrainei. Șeful administrației din Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, a anunțat că în urma atacurilor rusești a fost afectată infrastructura critică. „Infrastructura critică a fost deteriorată în regiunea Cernăuți, în urma loviturilor cu rachete rusești”, a anunțat Zaparaniuk pe Telegram.