FOTO Cu măști de protecție, preoții împărtășă enoriașii. Au fost permise slujbele religioase sub supravegherea polițiștilor
Slujbele la biserici sunt permise să se desfășoare, însă, doar în spații libere și cu respectarea tuturor normelor de protecție. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Ion Chicu, care a menționat că procesul de slujbelor religioase va fi supravegheat de polițiști.
,,Serviciile divine la Biserici pot fi desfășurate doar în spațiile libere, cu păstrarea tuturor regulelor. Reprezentanții MAI vor supraveghea aceste procese. În caz de încălcări, persoanele vor fi pedepsite. Toți suntem credincioși, toți ne rugăm Domnului, și dimineața, și seara. Dar cum ne spun și reprezentanții Bisericii, oamenii trebuie să se roage permanent și nu e numaidecât la Biserică. În aceste zile trebuie să ne rugăm de acasă și să nu mergem la Biserică, pentru că punem viața apropiaților noștri în pericol”, a declarat șeful Executivului.
Între timp, Biserica Sfîntul Dumitru din Chișinău a publicat mai multe imagini de la Sfânta Liturghie în a treia sâmbătă din postul mare, unde oamenii s-au împărtășit, iar preoții au poartat măști de protecție. Tot din imagini se poate observa să slujba a avut loc în afara Bisericii, iar cei prezenți sunt la o distanță îndepărtată unul față de celălalt.
Anterior, la data de 13 martie, autoritățile R. Moldova au anunțat că toate manifestațiile religioase, inclusiv slujbele bisericești, vor fi suspendate pe o perioadă de 14 zile. În reacție, Mitropolia Moldovei a declarat că a luat act de hotărârea autorităților, însă, chiar și în așa, „clerul de mir și monahal este încurajat de Mitropolitul Vladimir să săvârșească în continuare Sfânta Liturghie”.
Până în prezent, în R. Moldova au fot confirmate 80 de cazuri de infecție cu COVID – 19, dintre care 34 de cazuri sunt de import, iar 46 sunt cu transmitere locală. Totodată, avem două cazuri tratate și un caz de deces.