FOTO Clădirea Parlamentului a fost iluminată în oranj, pentru a sensibiliza societatea despre violența împotriva femeilor
Miercuri seară, 25 noiembrie, clădirea Parlamentului R. Moldova a fost iluminată în culoarea oranj – culoarea campaniei globale, dar și naționale de sensibilizare a societății asupra problemei violenței împotriva femeilor și fetelor. Legislativul s-a aliniat Campaniei Organizației Națiunilor Unite „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.
În cadrul evenimentului, președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a adresat un apel de susținere a victimelor violenței în bază de gen.
„Anul curent a demonstrat cât de vulnerabilă este viața și cu ce provocări ne putem confrunta. Numărul de victime a violenței în familii a crescut, iar fiecare victimă este o dramă, violența nu trebuie tolerată, ci eliminată definitiv. Contăm pe susținerea partenerilor de dezvoltare astfel încât fiecare cetățean să fie în siguranță, oriunde s-ar afla. Îndemn să acționăm cot la cot, pentru ca schimbarea să înceapă de la noi, din familie. Să arătăm zero toleranță violenței, să fim exemplu bun pentru copiii noștri”, a declarat Speakerul.
Un mesaj de susținere a adresat și Coordonatorul Rezident al ONU Moldova, Simon Springett.
„Națiunile Unite sprijină această campanie de peste 20 de ani în Republica Moldova. Este o campanie colectivă, în care își unesc eforturile mai multe state în sensibilizarea societății. Mesajul acesteia este de a pune capăt violenței, iar acest lucru va fi posibil atunci când atitudinea noastră se va schimba, în special a bărbaților, care trebuie să participe activ”, a menționat oficialul.
Dominika Stojanoska, reprezentantă de țară UN Women Moldova, la rândul său, a subliniat: „Membrii și membrele Parlamentului, prin intermediul funcțiilor lor, au un rol esențial în asigurarea unei legislații destinată protecției și suportului pentru supraviețuitoarele violenței în familie. Am plăcerea să anunț acest act simbolic – colorarea Parlamentului în oranj, simbol al solidarității în acțiunea de eliminare a violenței împotriva femeilor și fetelor”.
În discursul său, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Anna Lyberg a subliniat importanța obligativității de a apăra drepturile omului și de a combate violența împotriva femeilor și fetelor.
„Este important să ne unim eforturile în contracararea acestui fenomen. Campania reprezintă un motiv de a reaminti tuturor că fiecare dintre noi poate juca un rol important în aceste acțiuni de combatere a violenței. Trebuie să oferim sprijin femeilor, fetelor victime și să se simtă protejate. Violența nu este o problemă personală, ea este una comună, iar noi trebuie să contribuim prin efort colectiv pentru o viață mai bună a copiilor și a tuturor”, a declarat Anna Lyberg.
Mesaje de combatere a violenței și de conjugare a eforturilor autorităților publice și societății civile au mai adresat prim-ministrul Ion Chicu și Veronica Teleucă, coordonatoare națională, Coaliția Națională „Viața fără Violență în Familie”.
Evenimentul a fost organizat de către Entitatea Națiunilor Unite Pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) în parteneriat cu Parlamentul Republicii Moldova și finanțat de Suedia.
Campania „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” a fost lansată în anul 1991. Anual, aceasta începe pe 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii, și se încheie pe 10 decembrie, de Ziua internațională a drepturilor omului. În Republica Moldova campania este implementată pentru al 19-lea an consecutiv.