FOTO Accident rutier grav în capitală. O persoană de 27 de ani a decedat la fața locului, iar alte două au fost transportate la spital
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață, 3 aprilie, în jurul orei 03:40, pe strada Albișoara din capitală, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP).
La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că, un tânăr de 27 de ani, fiind la volanul unui automobil de marca „Volkswagen”, deplasându-se pe strada Albișoara din direcția străzii Vasile Alecsandri, a pierdut controlul asupra volanului tamponându-se într-un pilon.
În urma impactului, șoferul a decedat la fața locului, iar pasagerii acestuia de 26 și, respectiv, 27 de ani au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.
„În cadrul cercetărilor, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi urcat la volan în stare de ebrietate. Mai mult, acesta nu deținea permis de conducere și ar fi luat mașina fără acordul stăpânului”, menționează IGP.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Duminică, 2 aprilie, în capitală s-a produs un accident cu implicarea unui troleibuz de pe ruta nr. 5 și a unui automobil de model Toyota. Accidentul a avut loc pe șoseaua Muncești, în apropierea stației de așteptare a transportului public „Asociația Carmez”.
În automobilul Toyota Corolla se aflau doi polițiști. Informația a fost confirmată pentru ZdG de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.