FOTO 33 de persoane care au participat duminică la manifestația Partidului „Șor”, documentate pentru „fumat, consum de alcool în locuri publice și huliganism”
Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că la manifestația organizată duminică, 23 octombrie, în centrul capitalei, de Partidul Politic „Șor” au participat aproximativ 3500 de persoane. Potrivit IGP, cerințele legale ale organelor de forță au fost ignorate, fiind depistate în mulțime „persoane care instigau la dezordine și periclitarea securității publice, persoane sub influența alcoolului, cu comportament dubios și cu obiecte periculoase la ele”.
Astfel, pe parcursul zilei de duminică au fost documentate 33 de persoane, „pentru fumat și consum de alcool în locuri publice, dar și pentru huliganism”.
„(…) De la începutul protestului s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forță și acțiuni cu scop de destabilizare, fiind forțat cordonul Poliției, iar protestatarii aplicând forța fizică asupra oamenilor legii (…). Aceste acțiuni au fost ghidate de organizatorii protestului, care nu s-au conformat cerințelor și au admis acțiuni contrar regulilor stabilite anterior, care ar fi putut duce la escaladare și pericol pentru cetățeni (…). Organizatorii și de această dată au manifestat o lipsă de comunicare și conlucrare cu forțele de ordine.
Atenționăm organizatorii protestului că poartă răspundere pentru acțiunile ilegale care sunt admise de protestatari. Amintim că pentru faptele admise în cadrul protestului, acțiunile sau inacțiunile organizatorilor în funcție de caracterul și prejudiciul cauzat, aceștia sunt pasibili de răspundere în baza Codului Contravențional sau Penal. În continuare, îndemnăm toți participanții la protest să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică, să se conformeze indicațiilor oamenilor legii, restricțiilor impuse de autorități, să nu vină cu mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni periculoase pentru siguranța cetățenilor”, se arată într-un comunicat al IGP.
Duminică, 23 octombrie, membrii și simpatizanții Partidului Politic „Șor” au organizat un nou protest în centrul capitalei „împotriva sărăciei și crizelor” din țară. Manifestația urma să se petreacă în scuarul Parlamentului, Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) fiind rezervată pentru desfășurarea unui târg cu produse agricole.
Protestatarii au pornit spre Parlament din zona Hotelului Național, blocând bulevardul Ștefan Cel Mare. Polițiștii au restricționat accesul protestatarilor în PMAN, fapt ce a dus la altercații între oamenii legii și cei care au venit la protestul Partidului „Șor”. Ulterior, protestatarii, în frunte cu deputata Partidului „Șor” Marina Tauber, vizată în două cauze penale și plasată recent sub control judiciar pentru 30 de zile, au mers la Procuratura Generală unde au instalat corturi pentru a protesta față de justiția din țară și au dansat pentru a se încălzi.
Protestatari în chirie
ZdG a scris cum patru reporteri s-au infiltrat în rândurile protestatarilor Partidului Șor în ajunul mitingului din 18 septembrie din Chișinău. Aceștia au pornit împreună cu protestatarii din mai multe locații din Orhei, aflate din timp, iar ulterior, timp de mai multe zile am documentat, din interior, modul cum sunt mobilizați, transportați organizat și plătiți ca să-și manifeste „atitudinea civică”.
Trei dintre reporteri, la câteva zile după ce au participat la protest, au fost remunerați de către persoanele responsabile de recrutarea protestatarilor, așa zisele „patratiste”, cu câte 400 de lei. Banii i-au primit în diferite locații din Orhei, iar tot procesul a fost filmat și documentat de ZdG.
De asemenea, ZdG le-a identificat pe câteva dintre persoanele care se ocupă cu recrutarea și recompensarea oamenilor aduși, așa-numitele „patratiste” din Orhei. Printre ele se numără activiste de partid, consiliere municipale ale Partidului Șor, precum și angajate la Primăria Orhei.
Vedeți și: Protestatari în chirie: „Patratistele” din Orhei. Cine împarte banii lui Șor
Pe 20 octombrie 2022, Procuratura Anticorupție (PA), Centrul Național Anticorupție (CNA) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS) au descins cu peste 50 de percheziții la membrii și activiștii Partidului „ȘOR” din mai multe localități din țară. Veronica Dragalin, procurora șefă a Procuraturii Anticorupție (PA) a anunțat că în timpul perchezițiilor au fost ridicate 20 de pungi negre, cu aproximativ 3,5 milioane de lei. De asemenea, au fost reținute peste 24 de persoane.
Deputatul fugar Ilan Șor, a declarat că în urma perchezițiilor au fost ridicați 5,5 milioane de lei, care „sunt furați de la poporul care dorește să protesteze”. Deputatul fugar a venit și cu amenințări către actuala guvernare, în caz că cele 24 de persoane reținute în urma perchezițiilor, nu vor fi eliberate.
Ziarul de Gardă a realizat mai multe articole și video la subiectul protestelor organizate de PP „Șor”, care pot fi urmărite accesând link-urile de mai jos:
- VIDEO/ Protestatari în chirie: „Patratistele” din Orhei. Cine împarte banii lui Șor
- VIDEO/ Protestatari în chirie. Investigație ZdG sub acoperire: Ne-am infiltrat printre protestatarii lui Șor și vă arătăm, din interior, cum sunt plătiți oamenii aduși organizat la Chișinău și cum funcționează mașinăria de protest – Ziarul de Gardă
- „Maia Sandu să dea mândria jos și să se ducă să vorbească cu Putin să-i dea gaz”. Ipoteze false în care cred protestatarii adunați de Partidul „Șor” în centrul Chișinăului – Ziarul de Gardă (zdg.md)
- VIDEO/ Scrisoare către protestatarii lui Șor: „Noi nu am fost, nu suntem și nici nu vom fi colonie a Americii, ci mai degrabă suntem colonie cu acte în regulă a Rusiei” – Ziarul de Gardă (zdg.md)
- VIDEO Cum ajung „protestatarii în chirie” la Chișinău