Femeile păcii: voluntară, apoi administratoare a unui centru pentru refugiați
Ecaterina Luțișina s-a oferit să ajute refugiații ucraineni din prima zi a războiului, devenind voluntară la Moldova pentru Pace. Se ocupa de cazarea celor care au fugit din calea atacurilor armatei ruse, dând telefoane, căutând și oferindu-le fiecăruia un loc unde să poată trăi.
Acum administrează centrul de plasament pentru refugiați din fostul sediu al Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a USM, acolo unde sunt cazate persoane de etnie romă și azeră, li se dedică și speră că în curând se va încheia războiul și nu va mai fi nevoie de asemenea centre.
Locuri se găsesc, chiar dacă nu mai sunt
La centrul de plasament pentru refugiații ucraineni de la fostul sediu al Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) e o nouă zi aglomerată. După primele atacuri la Odesa, ușa se deschide deseori în fața unui nou val de oameni care caută adăpost în Moldova. În jur de 15 persoane venite de dimineață stau încă pe bagaje, așteptând să fie chemate, să se prezinte, să le fie trecute datele din documentele de identitate în calculator și apoi să fie conduse într-un loc liniștit unde să-și tragă sufletul.
Așezată într-o bancă adusă în hol, care servește drept ghișeu de înregistrare, Ecaterina Luțișina îi primește pe fiecare dintre noii veniți, îi întreabă de ce au nevoie, le ascultă istoriile, îi compătimește și îi conduce pe rând spre dormitoarele întotdeauna pline. Ea le va găsi oricum un loc.
Mergem împreună cu ea ca să cazeze o familie cu trei copii, refugiată din Mîkolaiv, oraș atacat frecvent de rachetele armatei ruse. La al doilea etaj, în sala de „Relații internaționale”, așa cum e scris pe ușă, familia este invitată să se acomodeze. Tabla, cât jumătate dintr-un perete al fostei săli de curs, e folosită de copiii care trăiesc aici ca foaie de desen. Paturile sunt amenajate lângă ceilalți pereți – amenajate sau improvizate. Într-un colț – patru scaune lungi, pe care cândva stăteau studenții la ore, sunt acoperite cu plăpumi, peste care stau cearșafuri și perne și, astfel, în ansamblu constituie un dormitor pentru o familie întreagă.
Casă pentru refugiații romi și azeri
Ecaterina îi invită pe noii membri „ai casei” să își lase bagajele. Sunt de etnie romă. La centrul amenajat în clădirea rămasă nefolosită, după ce, acum câțiva ani, studenții de la FRIȘPA au fost mutați în alt sediu, sunt cazați doar refugiați de etnie romă și azeră. „De ce separat?” o întreb pe Ecaterina. „Nu ne-am gândit să îi separăm, ci să avem rezervate mai multe locuri pentru ei, în condițiile în care unele familii sunt mai reticente să îi primească pe romi în casele lor.”
Voluntară la cazări, apoi administratoare de centru de plasament
Ecaterina Luțișina este cea care administrează acest centru. Ea a ales să facă asta pe când lucra în echipa de voluntari de la Moldova pentru Pace. Încă din primele zile de când s-a declanșat războiul și, prin urmare, în Moldova au început să vină ucraineni, ea și-a oferit timpul ca să ajute la cazarea oamenilor veniți în țara noastră. Lucra mai bine de 12 ore pe zi pentru ca, împreună cu colegele sale, să îi găsească fiecăruia un loc – în familii, în pensiuni turistice, în hoteluri, tabere de vară sau în orice alt spațiu amenajat ca centru de plasament. A studiat jurnalism, apoi a făcut voluntariat în mai multe organizații din Moldova și știe cum e să te dedici fără să aștepți neapărat o remunerare.
„În ziua în care a fost închis centrul de plasament de la Manejul de Atletică Ușoară, 80 de refugiați romi urmau să ajungă aici, trebuia să le amenajăm într-un timp foarte scurt locuri de dormit. Nu am reușit atunci să găsim 80 de cearșafuri, plăpumi și perne, așa că oamenii au înnoptat pe saltelele goale. M-am simțit groaznic pentru asta și mi-am zis: nu se poate așa, trebuie să luăm lucrurile în mâini. I-am anunțat și pe reprezentanții Guvernului că sunt gata să vin aici să mă ocup de toate detaliile pentru acești oameni. Așa că am fost angajată ca administratoare prin intermediul Agenției Germane de Dezvoltare.”
Aici Ecaterina îi cunoaște pe toți cei peste 200 de refugiați cazați, majoritatea – copii, dar și toate necesitățile lor. „Familiile rome vin cu câte 5-7 copii fiecare” ne spune Ecaterina, în timp ce o fetiță cu ochi mășcați și păr creț prins în coadă îi sare în brațe. „Katia, vino să ne jucăm!” îi strigă micuța, pe nume Sabrina, într-o română stâlcită. „Sunt mai multe familii care cunosc româna, pentru că unii s-au mutat din Moldova cu traiul în Ucraina cu ani în urmă, iar alții vin din regiuni ucrainene unde se vorbește română” ne explică Ecaterina. „Se spune că aici s-ar adăposti romi de la Soroca, ca să fie duși gratuit în Germania, dar nu este adevărat, eu personal verific actele fiecăruia – toți au un act ucrainean, dacă nu pașaport, atunci buletin sau adeverință de naștere. Sunt oameni care au fugit de război și și-au lăsat în urmă casele și viața liniștită.” Mama Sabrinei intervine să confirme – sunt dintr-un sat de lângă Mîkolaiv, iar din casa lor au rămas doar pereții întregi, geamurile, acoperișul au fost făcute țăndări de atacurile armate.
Sabrina este îmbrăcată în hăinuțe pe care le-au purtat anterior copii din Moldova. Imediat după ce a preluat centrul de la FRIȘPA în gestiune, Ecaterina a amenajat la primul etaj o garderobă cu haine aduse din donații. Era nevoie de aceasta pentru că unele familii nu aveau cu ce să își schimbe copiii. Acolo totul este aranjat ca într-un magazin – pe umerașe, după mărimi. Încălțămintea e aranjată în rând pe o masă, iar când cineva are nevoie de haine sau cizme, își alege ușor câteva piese de care are nevoie.
„După două luni și jumătate de război nu te mai poți baza pe voluntariat”
Ecaterina Luțișina este singura angajată a centrului de plasament de la FRIȘPA. Este ajutată de femeile de serviciu de la universitate, care repartizează mâncarea de trei ori pe zi și fac curat, de carabinierii care au grijă să nu existe incidente, de două asistente medicale care sunt permanent de veghe, de doi avocați prezenți pentru a oferi consultanță juridică celor cazați și de doi voluntari plătiți – unul dimineața și altul seara, care se implică în orice este necesar. „Mai este nevoie de cel puțin încă o persoană angajată care să fie prezentă aici ca și mine, ca să reușim să răspundem tuturor necesităților. După două luni și jumătate de război nu poți să te mai bazezi pe voluntariat, oamenii au oferit ce au putut și au mers la locurile lor de muncă” precizează administratoarea.
Când nu va mai fi nevoie de centre pentru refugiați…
Pe Ecaterina o găsești la centru de la 12.00 la prânz, până la 12.00 noaptea, iar singura ei zi liberă în tot acest timp a fost de Paște, ca să-și vadă familia. În rest, familia sa este aici, printre refugiați, unde statutul ei trece dincolo de cel de administratoare – e omul lor apropiat care îi înțelege și îi ajută și se bucură de acel simplu „mulțumesc” spus la plecare de rezidenți.
Și-ar dori să-i vadă pe ultimii ieșind de aici, iar blocul să nu mai poarte numele de centru de plasament pentru refugiați, adică să nu mai fie război și nici nevoie de asemenea locații. Ecaterina s-ar ocupa mai departe de ceea ce a făcut și până la război – va lua în grija sa animale fără stăpân, le va hrăni și le va găsi familii noi. Unde să faci voluntariat găsești întotdeauna, dar și asta se face altfel când e pace, cu inima mai împăcată și mintea mai limpede.
Potrivit UN Women Moldova, participarea femeilor face răspunsul umanitar și recuperarea în urma crizelor mai eficiente și sustenabile. Este foarte important ca acestea să fie implicate în toate deciziile ce țin de răspunsul la criza refugiaților și pace. Ele trebuie văzute drept agente ale schimbării, implicarea lor fiind atât un drept, cât și o oportunitate pentru rezultate mai bune.
Astfel, Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de gen și abilitarea femeilor (UN Women) militează pentru implicarea semnificativă a femeilor și fetelor, inclusiv a celor din grupurile marginalizate, în toate procesele de luare a deciziilor, în procesele de menținere a păcii, diplomatice și umanitare. Fără aceasta, nu vom avea pace, dezvoltare și securitate.
Acest articol a fost elaborat în colaborare cu UN Women, în contextul răspunsului umanitar la criza refugiaților și pentru a ilustra importanța implicării semnificative a femeilor în procesele umanitare și cele de menținere a păcii.
