Principală  —  IMPORTANTE   —   Experți în educație, despre decizia…

Experți în educație, despre decizia de a anula examenele de Bacalaureat. Ex-ministră a Educației: „Dacă este posibil de mers la magazine, la piețe și restaurante, cred că și la Bacalaureat ar fi fost posibil acest lucru”

În timp ce a fost luată decizia de a anula examenele naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea 2020, autoritățile de la Chișinău au decis să fie relaxate majoritatea măsurilor impuse anterior pentru prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus.

Printre acestea se numără redeschiderea piețelor din Chișinău și Bălți, acolo unde se înregistrează zilnic un flux mare de vizitatori, reluarea activităților de transport feroviar și rutier de persoane în trafic internațional, iar începând cu 15 iunie se vor redeschide și sălile de sport dar și unitățile de alimentație publică.

Decizia autorităților de a anula în acest an examenele de Bacalaureat și a elibera diploma cu notele obținute la disciplinele alese calculate din mediile pentru cei trei ani de liceu a împărțit elevii din clasa a XII-a în două tabere. În timp ce unii susțin decizia Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), alții cred că aceasta nu este corectă și că li se încalcă dreptul la o evaluare corectă și echidistantă.

În acest sens, Ziarul de Gardă a contactat câțiva foști miniștri ai Educației, Culturii și Cercetării pentru a afla care este poziția lor referitor la deciziile luate de autorități.

Lilianei Onofrei, fosta ministră a Educației, Culturii și Cercetării, ne-a comunicat că Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare a avut de analizat cel puțin patru opțiuni pentru organizarea examenelor de bacalaureat. Potrivit acesteia, cele patru opțiuni au fost:

Foto: gov.md
  • Opțiunea 1 – singura acceptabilă în condiții normale, cu organizarea examenelor după toate rigorile, în cele circa 90 de centre de BAC, cu camerele de luat vederi. Această opțiune nu a putut fi folosită, din cauza incertitudinii maxime și nesiguranței datelor statistice privind COVID-19, oferite de oficialități. Aflarea unui număr mare de elevi într-un spațiu comun (săli de sport, săli de festivități sau coridoarele centrelor de BAC), timp de trei ore de examen poate prezenta un risc maxim. Chiar dacă s-ar folosi măsuri de protecție, în cazul în care, în perioada examenelor, s-ar îmbolnăvi măcar o persoană, elev, profesor observator sau profesor evaluator, atunci toți cei cu care s-a aflat în contact ar trebui testați și izolați pentru 14 zile, ratând următoarele examene și riscând îmbolnăvirea.
  • Opțiunea 2 – susținerea examenelor on-line, în sistemul nostru educațional este deocamdată absolut irealizabilă din punct de vedere tehnic. Mai avem mult de lucru până când o vom putea aplica.
  • Opțiunea 3organizarea examenelor în propriile instituții, este inadecvată pentru că, pe lângă faptul că nu există siguranță pentru sănătatea celor implicați, nu se poate asigura supravegherea cu camere video pentru toate liceele, deci condițiile de combatere a fraudelor nu ar fi întrunite. Riscul de acordare prin corupere a notelor nemeritate ar fi fost cel mai mare. Asta ar fi însemnat să ne întoarcem la situația din 2012, ceea ce este absolut, dar absolut inadmisibil”, ne-a comunicat fosta ministră a Educației.

Potrivit acesteia, în aceste condiții, opțiunea 4, anularea examenului și oferirea diplomei de BAC în baza mediilor din anii de liceu a fost singura corectă.

„În situația actuală, ea implică mai puține riscuri. Nu vor exista riscurile pentru sănătate, menționate mai sus. Riscurile de acordare a unor note „umflate” sunt diminuate de faptul că mediile pe primii ani de liceu, cl. X și XI, sunt deja înregistrate în SAPD (Sistemul Automatizat de Prelucrare a Datelor), deci nimeni nu le poate schimba. Consiliile profesorale au responsabilitatea să decidă asupra încheierii situației școlare, adică au decis deja cine este și cine nu este admis la finalizarea studiilor de liceu, și cu ce note. Și cred că nimeni nu mai este capabil să riște pedeapsă pentru uz de fals în acte, alterând situația școlară în cataloagele de clasa a XII-a. Iar dacă se va găsi cineva, cred că acum asemenea lucruri nu ar mai fi trecute sub tăcere de colectivele profesorale. Astfel, elevii vor primi diploma de bacalaureat care le permite să-și urmeze un parcurs educațional la alegere”, a susținut Onofrei.

Ex-ministra a mai spus că referitor la relaxarea măsurilor anti-COVID-19, precum e redeschiderea piețelor, opinia medicilor și a specialiștilor epidemiologi ar trebui să fie esențială și ascultată.

„I-am auzit deja pe mai mulți dintre ei menționând faptul că măsurile de relaxare nu sunt deloc proporționale și nici aliniate în timp cu ceea ce se întâmplă. Numărul de cazuri de infectare nu a scăzut. Și numărul de infectări, dar și numărul de decese raportat la populație este mult mai mare în Moldova decât în toate țările care, planificat și argumentat, aplică măsuri de relaxare”, a punctat fosta ministră a Educației.

Decizia privind anularea examenului de Bcalaureat nu este văzută cu ochi buni de Corina Fusu, la fel fostă ministră a Educației. Potrivit acesteia, decizia corectă ar fi fost ca autoritățile să asigure toate condițiile necesare în situația crizei pandemice în care se află toată lumea, așa încât elevii de clasa a XII să aibă dreptul să susțină examenul de Bacalaureat.

„Acest examen este foarte important și unic în viața fiecărui absolvent, mai ales pentru cei care vor să aibă performanțe și cunoștințe la nivel înalt. Sunt sigură că elevii care s-au pregătit de acest examen se simt acum nedreptățiți și frustrați. Consider că îi putem califica ca pe o generație fără Bacalaureat. În toată Europa, inclusiv în țara mamă – România, autoritățile au creat posibilități de a învăța la distanță, de a recapitula materiile, iar ulterior să susțină examenele de Bacalaureat.

De această decizie și anume de anula Bacalaureatul se bucură cred că doar elevii și părinții acelora care nu s-au străduit să învețe de-a lungul anilor. Nu susțin categoric această decizie. Noi dispunem de mai multe spații, chiar și instituții publice unde ar fi putut să se desfășoare examenele, cu respectarea tuturor normelor de protecție.

Așa cum se deschid piețele, acolo unde aglomerația este foarte mare, așa cum și supermarketurile au lucrat pe timp de carantină severă, în așa mod, cu toate restricțiile impuse pentru evitarea răspândirii noul tip de coronavirus, s-ar fi putut desfășura și examenele de Bacalaureat. Eu cred că toți ne dorim să avem o generație educată, cu cunoștințe și cu responsabilitate maximă. Dacă totuși este ușor de mers la magazin, la piețe și restaurante cred că și la Bacalaureat era posibil acest lucru. Dacă pentru burtă și pentru plăcere pot fi create condiții, înseamnă că pentru minte și pentru cunoștințe cu atât mai mult ar trebui să fie create”
, a susținut pentru Ziarul de Gardă, Corina Fusu.

Ce spune Ministerul Educației, Culturii și Cercetării?

Potrivit MECC, elaborarea și adoptarea proiectului de lege privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea de examene 2020, a fost determinată de situația epidemiologică urmare a răspândirii infecției COVID-19 și efectele acesteia asupra organizării procesului educațional.

„Având în vedere împrejurările excepționale, a fost necesar de adoptat unele măsuri ce au drept scop diminuarea riscului de îmbolnăvire a absolvenților de gimnaziu și liceu, a profesorilor, și implicit afectarea sănătății publice în condițiile pandemiei de coronavirus. Organizarea examenelor de absolvire presupune un șir de activități în spații închise în care sunt implicați un număr mare de elevi și profesori (examenele de absolvire a gimnaziului – circa 40000 persoane, examenul de bacalaureat circa 20000 persoane), ceea ce presupune un risc sporit de infectare și în condițiile în care se respectă măsurile de protecție care se impun. 

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a considerat că prioritate în această situație trebuie să constituie sănătatea copiilor și a cadrelor didactice și anume – evitarea contaminării cu coronavirus.

Parlamentul a aprobat, la 21 mai, în ambele lecturi, proiectul de lege privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea de examene 2020. Proiectul a fost susținut de 76 de deputați.

Conform documentului, în vederea prevenirii riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 și în scopul asigurării securității, protecției vieții și sănătății absolvenților programelor de studii în învățământul general, sesiunea 2020, se dispune:

  • eliberarea diplomei de bacalaureat, care conferă dreptul de admitere în învățământul superior şi în învățământul profesional tehnic postsecundar nonterțiar, pentru elevii care s-au înscris, în termenele stabilite, pentru a susține examenul în sesiunea 2020 și finalizează în acest an de studii clasa a XII-a de liceu sau programa de liceu în instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), cu calcularea notelor pentru probele de examen de bacalaureat în baza notelor obținute pe parcursul claselor de liceu/anilor de studii I-III în învățământul profesional tehnic postsecundar. Notele pentru probele de examen reprezentă media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale, obținute de elevi pe parcursul claselor X-XII/anilor de studii I-III în învățământul profesional tehnic postsecundar, la disciplinele respective.

Mai multe persoane au semnat o petiție online, prin care elevii au solicitat ca Parlamentul să nu adopte proiectul de lege prin care să anuleze examenele de Bacalaureat în acest an. Semnatarii menționează că „anularea acestor examene încalcă grosolan dreptul tinerilor la admiterea în învățământul superior în condiții echitabile și violează principiul concurenței bazate pe merit”.

Totodată, astăzi, 29 mai, au fost aprobate mai multe decizii importante de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică:
Principalele deciziile aprobate:

  • De pe 8 iunie – se va relua activitatea centrelor comerciale din R. Moldova cu excepție celor cu profil de alimentație publică și divertisment.
  • De pe 1 iunie – se va relua antrenamentele desfăsurate în aer liber a unor instituții acreditate: FMF, etc.
  • De pe 1 iunie – se reia în întregime activitatea instituțiilor de Servicii Publice
  • De pe 5 iunie – se permit întrunirile cu caracter religios respectând regulile enunțate.
  • Până la 30 iunie, transportul public în weekend va fi sistat.
  • Sărbătoarea Paștele Blajinilor