Principală  —  IMPORTANTE   —   Epopeea amenzilor de peste 20…

Epopeea amenzilor de peste 20 de mii de lei continuă. Judecătorii emit hotărâri diferite. În unele cazuri cer probe de la polițiști, iar în alte cazuri, cer probe de la persoanele amendate

În ultimele zile, instanțele de judecată au respins mai multe acțiuni intentate de persoanele care au fost amendate pentru „nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică”.

În majoritatea cazurilor judecătorii au ajuns la concluzia că termenul de contestare a procesului verbal a depășit termenul stabilit de lege, de 48 de ore de la întocmirea acestuia de către agentul constatator.

Există însă și cazuri în care judecătorii au lăsat în vigoare amenzile aplicate de poliție asupra unor persoane care afirmau că traversau parcurile pentru a ajunge spre casă.

În unele cazuri, judecătorii constată că agentul constatator nu a adus probe și admit contestațiile, iar în alte cazuri, similare la prima vederea, aceeași judecători constată deja că persoana amendată nu a adus probe care să-i demonstreze nevinovăția. ZdG a analizat câteva dintre hotărârile emise de Judecătoria Chișinău în ultime două zile.

Judecătoria Chișinău examinează (practic) doar contestațiile depuse pentru amenzi aplicate în baza articolului 76(1) din Codul Contravențional

Judecătoria Chișinău examinează în această perioadă practic doar contestațiile depuse de persoanele amendate în baza articolului 76(1) din Codul Contravenționa: „Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice”.

Judecătorul Veaceslav Martînenco

La 18 aprilie 2020, Veaceslav Martînenco, magistrat din cadrul Judecătoriei Chișinău a examinat nu mai puțin de cinci contestații. Judecătorul a respins patru dintre ele și a admis doar una. În două cazuri judecătorul a constatat că demersurile în instanța de judecată a fost depus cu încălcarea termenului legal. În alte două cazuri, magistratul a stabilit că agentul constatator nu a adus probe care să justifice amenda, iar într-un caz, acesta a constatat că procesul verbal a fost întocmit corect, și deja contestatarul nu a adus probe care să-i justifice nevinovăția, fără a face referire la eventuale probe care trebuiau aduse și de agentul constatator.

La 18 aprilie, judecătorul Veaceslav Martînenco a respins ca fiind depusă tardiv contestația lui Andrei Ulinici împotriva procesului verbal din 8 aprilie 2020 prin care i-a fost aplicată o amendă în valoare de 22,5 mii de lei pentru că se plimba prin parcul „Muzeul Satului”. Acesta a contestat procesul verbal abia la 13 aprilie 2020.

Același motiv a stat la baza respingerii contestației depuse de Valeriu Spînu, amendat cu 22,5 mii de lei la 8 aprilie 2020 „pentru faptul că la aceeași dată, ora 22:50, acesta aflându-se în mun. Chișinău, se afla împreună cu 3 persoane pe str. din mun. Chișinău și anume în parcul „MoldExpo”, fapt ce constituie pericol pentru sănătatea publică, astfel ignorînd cerințele prevederilor pct. 2, 25 al Dispoziției nr. 6 din 26 martie 2020, emisă de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova”.

Contestatarul a atacat în judecată procesul verbal abia la data de 13 aprilie, fiind încălcat termenul stabilit de lege, de 48 de ore de la data în care contravenientul a făcut cunoștință cu procesul verbal.

Cu o zi mai devreme, pe 17 aprilie, un alt judecător al Judecătoriei Chișinău, Roman Mazureț a respins nu mai puțin de cinci contestații pe aceleași motive. Constestația a fost depusă tardiv „cu încălcarea termenului de contestare a deciziei agentului constatator”. În aceeași zi, magistrata Alina Gorcea a respins alte patru contestații din același motiv.

Tot Veaceslav Martînenco, tot la 18 aprilie, a respins contestația depusă de Viorel Guidea, amendat la 13 aprilie cu 22,5 mii de lei pentru că, „în jurul orei 13:35, se afla în parcul „Muzeul Satului” din mun. Chișinău, astfel încălcând dispozițiile deciziei Comisiei Situații Excepționale nr.3 din 23.03.2020”.

Judecătorul a constatat că Guidea nu a recunoscut fapta, iar „în contestaţia depusă împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie şi faţă de decizia cu privire la contravenţie, Viorel Guidea s-a limitat la invocări formale privind inexistența faptei contravenționale, circumstanță care nu a fost confirmată de probele existente la materialele cauzei contravenționale. De aceea, în opinia instanţei de judecată, nu sunt temeiuri de a pune la îndoială corectitudinea acţiunilor agentului constatator şi legalitatea procesului-verbal şi a deciziei contestate. Or, după prevederile art. 8 alin. (2) din Codul Contravenţional, persoana care a săvârşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea contravenţională este supusă răspunderii contravenţionale”.

„În speța dedusă judecății, instanța constată că, autorul contestației nu a prezentat nici o probă în susținerea poziției sale privind circumstanțele faptice care au avut loc la data de 13 aprilie 2020, ora 13:35, făcând trimitere doar că acesta nu se face vinovat de fapt imputată, nu a cunoscut că este parc și că a respectat rigorile stabilite de stat”, preciza Martîncenco.

Judecătorul Veaceslav Martînenco a respins contestația depusă de Viorel Guidea, deși în motivarea hotărârii nu este indicat faptul că agentul constatator care a aplicat amendat ar fi adus probe care să demonstreze fapta, acesta stabilind că persoana care a contestat procesul verbal nu a adus probe care să-i demonstreze nevinovăția. Hotărârea a fost luată în contextul în care același judecător, în aceeași zi, a admis alte două contestații pe motiv că agentul constatator nu a adus probe care să demonstreze vinovăția persoanelor amendate.

Astfel, la 18 aprilie 2020, judecătorul Veaceslav Martînenco a admis contestația depusă de Galina Zabolotnaia care a fost amendată pe 2 aprilie 2020 cu 22,5 mii de lei pentru că „la aceeași dată, ora 15:00, aceasta, aflându-se în mun. Chișinău, în parcul ,,Valea Trandafirilor” făcea sport, astfel că nu a respectat măsurile de profilaxie a pandemiilor și bolilor epidemice. La fel, persoana dată nu dispunea de mască și mănuși”. Judecătorul a decis că nu există probe care să demonstreze aplicarea amenzii.

„Constatarea faptei contravenționale comise a fost efectuată numai în baza afirmațiilor agentului constatator expuse în procesul verbal cu privire la contravenție, iar careva acte, înscrisuri ce ar confirma direct și incontestabil faptul că Zabolotnaia Galina la data de 2 aprilie 2020 ora 15:00, acesta, aflându-se în mun. Chișinău, în parcul ,,Valea Trandafirilor” făcea sport, astfel nu a respectat măsurile de profilaxie a pandemiilor și bolilor epidemice, la fel persoana dată nu dispunea de mască și mănuși, la materialele cauzei lipsesc, nefiind stabilită și nici aplicarea cărora mijloace tehnice speciale prin înregistrare video, sau alte înscrisuri”, argumenta judecătorul.

Tot la 18 aprilie, magistratul Martînenco a admis și contestația depusă de Nicolae Dorogan, amendat cu 25 mii de lei pentru faptul că la data de 6 aprilie ora 10:58, acesta, „aflându-se în mun. Chișinău, nu avea asupra sa nici un act de identitate, astfel fiind încălcate prevederile dispoziției Comisiei Situații Excepționale nr.6, pct. 1 din 26.03.2020”.

Bărbatul a contestat procesul verbal și a motivat că avea asupra sa permisul de muncă care certifica identitatea sa. Judecătorul a avut aceeeași motivare ca și în cazul precedent: agentul constatator nu a adus probe.

„Mai mult decât atât petentul a menționat că avea asupra sa permisul de muncă, prin care acesta putea fi identificat, copia căruia a anexat-o la contestație. Or, instanța reține că potrivit dispoziției Comisiei Situații Excepționale nr.6, pct. 1 din 26.03.2020, persoanele care se află în afara domiciliului/resedintei sau altui loc de trai, sunt obligate să deţină asupra sa un act de identitate sau un alt înscris care confirmă identitatea persoanei”, a precizat magistratul.

Judecătoarea Alina Gorceac

Pe portalul instanțelor de judecată există și alte hotărâri care, practic, se bat cap în cap. De exemplu, la 17 aprilie 2020, judecătoarea Alina Gorceac a respins contestațiile depuse de două persoane amendate cu câte 22,5 mii de lei, respectiv 25 mii de lei, pe motiv că s-ar fi plimbat prin parcul „Valea Morilor”.

În primul caz, agentul constatator Ion Cecîrlan a amendat persoana pentru că „la 07 aprilie 2020, în jurul orei 21:40, se plimba în Parcul Valea Morilor astfel, încălcând prevederile stabilite de comisia pentru situații excepționale a R. Moldova”. La 9 aprilie, aceasta a contestat procesul verbal argumentând cu faptul că „se deplasa spre casă pe sectorul respectiv de
drum pentru scurta drumul spre casă”
.

Deși agentul constatator nu s-a prezentat în instanță, judecătoarea Alina Gorceac a decis să respingă contestația, constatând că persoana care a depus contestația nu a adus probe care să-i demonstreze vina.

Magistrata a menționat că „procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, astfel încât consemnările făcute de către agentul constatator în cuprinsul acestuia referitoare la situaţia de fapt beneficiază de prezumția de veridicitate, prezumție simplă care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă. În speța dedusă judecății, instanța constată că, autorul contestației nu a prezentat nici o probă în susținerea poziției sale privind circumstanțele faptice care au avut loc la data de 07.04.2020, ora 21:40, făcând trimitere doar că acesta nu se face vinovat de fapta imputată și că a respectat rigorile stabilite de stat. Cu referire la argumentul, că acesta nu se plimba prin parc dar se plasa spre casă de la serviciu, instanța apreciază acest argument ca fiind unul declarativ, nefiind probat întru susținerea alegațiilor sale”.

Tot Alina Gorceac a respins contestația unei persoane amendate în aceeași seară de 7 aprilie 2019, la ora 21.30 pe motiv că „la 07 aprilie 2020, în jurul orei 21:30, se plimba în Parcul Valea Morilor astfel, încălcând prevederile
stabilite de comisia pentru situații excepționale a R. Moldova”.

Acesta a adus aceleași argumente ca și persoana amendată mai devreme, „că se deplasa spre casă pe sectorul respectiv de drum. Totodată, de către agentul constatator au fost admise unele încălcări de drept material şi de procedură, după cum urmează: în procesul-verbal este indicat că acesta se plimbam în Parcul Valea Morilor, această afirmaţie este una eronată, deoarece indică contestatarul, că acesta nu se plimba, dar se deplasa pe jos spre casă din direcţia sectorului Centru al mun. Chişinău, către sectorul Buiucani, bd. Alba lulia. Vis-â-vis de locul săvârşirii faptei, în procesul-verbal este indicat mun. Chişinău, str. Valea Morilor, pe cînd strada cu denumirea de Valea Morilor în mun. Chişinău nu este înregistrată”.

Judecătoarea a avut exact aceeași motivare, precizând că persoana care a contestat amenda nu a adus probe care să-i susțină afirmațiile precum că nu se plimba prin parc, ci mergea spre casă. Totuși, spre deosebire de colegii săi, judecătoarea nu a cerut și de la agentul constatator probe care să demonstreze corectitudinea aplicării amenzii: martori sau probe video, cum s-a cerut în alte cazuri.

Citiți și: DOC/ Amenzi aplicate doar în statistică. Mai multe procese verbale prin care persoanele au fost amendate pentru că „au pus în pericol sănătatea publică”, anulate, rând pe rând, de instanțele de judecată