Elveția se alătură Austriei în finanțarea unui proiect de sprijinire a producătorilor agricoli din R. Moldova afectați de criza socio-economică și energetică
Elveția oferă două milioane de dolari pentru proiectul „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice și energetice”, implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Proiectul, lansat în 2022, este finanțat prin intermediul Fondului ONU „Parteneriatul pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă Moldova 2030” cu alte două milioane de dolari de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), care reprezintă unitatea operațională a Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (ADC), conform unui comunicat de presă emis de PNUD.
„Elveția a fost un partener de încredere al Republicii Moldova, oferind atât asistență pentru dezvoltare de urgență, cât și asistență pentru dezvoltare pe termen lung. Anul trecut, printre altele, am contribuit la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, care a ajutat cetățenii să-și plătească facturile la energie în timpul sezonului rece. Acum, prin această nouă contribuție, vom sprijini producătorii agricoli să treacă la resurse regenerabile de energie și să își îmbunătățească eficiența energetică. Acest lucru este necesar nu numai în timpul unei crize energetice, ci și pentru ca practicile agricole să devină mai eficiente și mai orientate spre viitor. De-a lungul anilor, Elveția a avut, de asemenea, contribuții importante la dezvoltarea tehnologică a sectorului agricol prin facilitarea introducerii tehnologiilor moderne”, a menționat Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.
Datorită finanțării elvețiene, 45 de femei producătoare agricole din șase raioane ale R. Moldova – Hîncești, Ungheni, Telenești, Sîngerei, Șoldănești și Briceni – vor beneficia de granturi oferite prin intermediul PNUD pentru tranziția la surse regenerabile de energie și utilizarea tehnologiilor eficiente energetic.
„Apreciem contribuția Elveției, datorită căreia 45 de femei – 15 producătoare agricole mici și mijlocii și 30 de producătoare agricole micro – vor beneficia de sprijin pentru a spori reziliența energetică a afacerilor lor și pentru a avea venituri decente pentru familiile lor, totodată creând locuri de muncă suplimentare în comunitățile lor”, a declarat Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Datorită finanțării din partea Austriei, alte 30 de granturi vor fi oferite pentru implementarea de soluții de energie regenerabilă și tehnologii eficiente din punct de vedere energetic, cum ar fi cazane pe biomasă în sere sau instalații fotovoltaice pentru a atenua efectele negative ale războiului de agresiune al Rusiei, precum și seceta în curs de desfășurare în R. Moldova.
Gunther Zimmer, șeful biroului Agenției Austriece pentru Dezvoltare la Chișinău, consideră că sprijinul elvețian „va contribui la susținerea beneficiarilor mai vulnerabili și la atenuarea necesităților lor urgente, în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice din Republica Moldova”.
Totodată, suportul financiar acordat de Elveția prin intermediul FAO va avea un impact semnificativ în creșterea până la 12 000 a numărului de beneficiari care primesc inputuri agricole, ceea ce înseamnă că încă 5 000 de producători agricoli la scară mică vor fi ajutați, „acordându-se o atenție deosebită tinerilor și gospodăriilor conduse de femei”.
Întrucât prețurile inputurilor agricole rămân la un nivel istoric ridicat din cauza perturbării lanțului de aprovizionare în contextul războiului din Ucraina, în timp ce prețurile produselor fermierilor au scăzut drastic comparativ cu anul trecut, ca urmare a abandonării Inițiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră, FAO va continua să furnizeze semințe, răsaduri, îngrășăminte și furaje pentru animale, „atât de necesare fermierilor mici și gospodăriilor vulnerabile”. Aceasta le va permite să asigure următoarele sezoane de recoltare și să-și hrănească animalele.
În plus, finanțarea elvețiană va facilita, de asemenea, promovarea cooperării între fermieri, oferindu-le oportunități de învățare și adoptare a tehnologiilor și practicilor agricole inteligente din punct de vedere climatic prin intermediul Școlilor de Câmp a Fermierilor. Aici fermierii vor putea face schimb de cunoștințe, vor fi instruiți și vor primi materiale informative și ghiduri pentru gestionarea eficientă a procesului de producție la toate nivelurile.
„Această finanțare este crucială în misiunea noastră de a nu lăsa pe nimeni în urmă, deoarece abordează securitatea alimentară și provocările agricole din țară. Prin furnizarea de resurse și expertiză, finanțarea consolidează reziliența micilor producători agricoli, dezvoltă capacitățile femeilor din acest sector și promovează practicile durabile. De asemenea, aceasta va contribui la îmbunătățirea accesului la piețe de desfacere, la generarea veniturilor pentru micii fermieri și asigurarea disponibilității alimentelor nutritive. În cele din urmă, această finanțare joacă un rol vital în stimularea schimbărilor pozitive și a dezvoltării durabile în sectorul agricol al Moldovei”, a declarat Tudor Robu, reprezentant adjunct FAO în Republica Moldova.
În același timp, contribuția Elveției permite FAO să consolideze capacitatea a circa 200 de producătoare agricole la scară mică din diferite raioane ale Republicii Moldova în accesarea piețelor de desfacere și implicarea în activități generatoare de venituri, cu accent pe durabilitate și practici ecologice. Beneficiarele vor primi instruiri privind siguranța alimentară și standardele de calitate, precum și etichetarea produselor, ceea ce le va permite să-și comercializeze produsele eficient și să își sporească veniturile. Totodată, vor fi oferite granturi în sprijinul activităților lor.
Potrivit estimărilor Guvernului R. Moldova, războiul din Ucraina ar putea costa economia R. Moldova 2-10% din PIB-ul total al țării, în funcție de durata, intensitatea și acoperirea teritorială. În același timp, 70% din fermele mici suferă deja de lipsa resurselor, a inputurilor și a condițiilor meteorologice aride.