Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Elevii ucraineni refugiați în R.…

Elevii ucraineni refugiați în R. Moldova au început sesiunea de examene pentru încheierea studiilor

Sursa: utm.md

Elevii ucraineni refugiați în R. Moldova, care îți fac studiile online, au susținut și în acest an testul național ucrainean. Acesta include subiecte ce țin de disciplinele: Limba ucraineană, Istoria Ucrainei, Matematica și un obiect la alegere. Pentru a facilita acest exercițiu, la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a pus la dispoziție patru săli echipate cu câte 48 de calculatoare, informează MEC.

Sesiunile de examene au loc în perioada 1-6 iunie 2024. Anul acesta, 198 de elevi ucraineni s-au înregistrat pentru a participa la Examenul Național Ucrainean. Printre aceștia se numără și elevi ucraineni din România și Bulgaria, care au dorit să susțină examenele la Chișinău.

Testele se desfășoară online, în sălile de calculatoare din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică a UTM, și le vor permit solicitanților să se înscrie la studii superioare de licență atât în R. Moldova, cât și în alte țări. Sesiunile de examene se desfășoară în două etape, pe parcursul a cinci zile.

În calitate de observator extern, a fost prezentă Lilia Natalcenko, metodist responsabil pentru punctul de testare la UTM din cadrul Centrului Regional de Evaluare a Calității Educației din Donețk, Ucraina. Aceasta a avut o discuție cu Ivan Duminica, șef al Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice la Ministerul Educației și Cercetării, privind aspecte legate de educația refugiaților în instituțiile de învățământ din Republica Moldova și colaborarea în acest sens cu partea ucraineană.