Educația rămâne fără profesori: De Ziua lor, cinci pedagogi bat alarma cu privire la starea profesiei în R. Moldova

Unii au plecat de ani buni, alții au rămas în R. Moldova și încearcă să găsească resurse atât ca să țină pasul cu interesele elevilor, cât și să poată supraviețui din salariile pe care le primesc. 

De Ziua lor profesională, am întrebat cinci pedagogi despre dificultățile cu care se confruntă acum fiecare dintre ei, dar și sistemul de educație de la noi. 

Ne-au vorbit despre lipsuri care rămân aceleași de ani de zile, despre salarii mici, despre provocarea de a rămâne interesanți și relevanți pentru generația telefoanelor performante, dar și despre regretul că profesia lor pare să-și fi pierdut ceva esențial din imaginea pe care o avea altădată. Acestea sunt mesajele lor necenzurate.  

Tatiana Soltan, profesoară de istorie, directoare, Liceul Teoretic „Gheorghe Paladi”, s. Puhoi, Ialoveni: „Am căutat profesori în șapte sate. Toți fug și e dureros ce se întâmplă în educație azi” 

„În prezent, noi ne confruntăm cu insuficiența cadrelor didactice, în special la disciplinele reale: fizica, matematica. E criză totală. Eu, personal, am fost în șapte localități pentru a căuta cadre, cu atât mai mult cu cât conducerea statului merge în întâmpinare și achită drumul tur-retur pentru cadrele care se deplasează din altă localitate. Am fost în alt raion, cu care suntem vecini, am fost în Anenii Noi, în satul Mereni, Chetrosu, am fost la Sângera, care este în subordinea Chișinăului, nici acolo nu am găsit. M-am orientat apoi spre partea noastră de Sud – Misovca, Gangura, Țipala, Văratic și nicăieri nu am găsit profesori. Am mers pe altă variantă, până la urmă: m-am rugat la un agent economic, fost elev de-al nostru, care stăpânea foarte bine matematica, ca să vină să ia orele în clasele a V-a. Asta e problema prioritară: necesitatea cadrelor didactice. 

Anul acesta, pe data de 2 septembrie, tânărul specialist venit la noi după absolvire ca să predea a împlinit acei trei ani de activitate, cum prevedea contractul și exact pe data de 2 s-a eliberat. Eu întreb ca director ce nu i-a plăcut la noi. A zis: „Eu cu salariul acesta să lucrez, doamnă? Eu mă duc, trebuie să-mi fac, să-mi cumpăr casă, să-mi fac familie. Credeți că pot trăi cu banii ăștia?”. Așa că am mers la un pensionar, care a lucrat în satul vecin, am rugat să vină el să predea, în schimb, și azi el face parte din colectivul nostru. Nu-i mai atrag acești bani care se propun pe cei din tânăra generație și eu cred că, chiar dacă s-ar mai mări aceste plăți, ei nu ar rezista. Toți fug. 

Noi mai avem un tânăr profesor care fix asta spune: „Mai am un an și am scăpat”. El așteaptă să se ducă. E dureros ce se întâmplă azi în învățământ și-mi pare rău pentru asta, fiindcă cu 30 de ani în urmă și mai mult profesia noastră era în vârful piramidei, acum și societatea se uita cu alți ochi la profesori. Nu știu de ce toți ne desconsideră. Poate vorbesc prea dur, dar eu asta văd… 

De mai mulți ani, ne străduim la capitolul ghidare în carieră, să le dezvoltăm cumva copiilor, viitorilor absolvenți, simțul importanței acestei profesii, rolul lor în societate. Eu le spun că profesorul e omul care seamănă lumină, care seamănă roadă mai mulți ani. Daca plugarul strânge roada în fiecare an, noi, profesorii, o strâgem odată la 12 ani, când copilul termină XII clase. Și le spun asta ca să le arăt cât de important e produsul finit. În schimb, ei mă întreabă: „Dar ce salariu aveți dvs.?”. – Șase mii de lei. „Ei, cu 6 mii de lei nici să nu vă gândiți…”. Deci, factorul material domină tânăra generație. Astăzi, și pentru copii sunt importante valorile materiale. Și atunci când vorbim despre orientarea profesională, ei pun mai presus factorul material, abia apoi pe cel moral și spiritual. Așa se întâmplă azi în societate. 

Mă gândesc adesea la ce ar trebui să facă statul. Eu mă gândesc că, poate, dacă s-ar apăsa măcar puțin pe majorare, ar crește calitatea cadrului și actului didactic. Dar așa, eu mă uitam la profesorii noștri, că noi trăim în mediul rural – ei au de cules, de tăiat păpușoii, în loc sa stea în biblioteci, să se pregătească continuu. Și când le semnalez asta, ei mă-ntreabă: „Dar ce să pun în ceaun, din acest salariu?”.

De sărbătoarea lor, eu le doresc colegilor mei sănătate, pace în suflet, pace în lume și, nu în ultimul rând bunăstare, iar atunci când pășim pragul școlii, toate grijile să rămână acasă, iar în sala de clasă să intrăm cu zâmbet, bună dispoziție și credință în ziua de mâine”. 

Ana Turtureanu, profesoară, s. Chișcăreni, raionul Sângerei: „Chiar din clasele primare, copiii nu mai vor să scrie, sunt interesați mai mult de ecrane”

„Eu am făcut unele schimbări în ce privește domeniul profesional, am lucrat doi ani la gimnaziu și liceu, am predat limba și literatura română și literatura universală. Recent, anul acesta, am revenit la învățământul primar și îmi dau seama că, atât colegii mei, cât și eu, ne confruntăm cu o serie de probleme, și anume, în primul rând, faptul că în fața elevilor imaginea pedagogului este vădit diminuată. Nu mai suntem noi cei care au cuvânt și autoritate. Bine, noi mereu am încercat să ne facem înțeleși dar în ultima perioadă, copiii nu mai sunt cei care erau odată. Probabil din cauză că nici noi, pedagogii, nu mai suntem într-un anume fel. 

Pe deoparte, asta e din cauza, chiar dacă în 2019 s-a schimbat curriculumul, aceasta nu a venit cu un element de noutate, care să corespundă necesităților elevilor. Și anume, școala pregătește elevii pentru viitor, da? Eu nu știu pe cât de mult corespunde curriculumul anume faptului că noi pregătim acești elevi pentru o eră digitală foarte dezvoltată. Totuși, noi suntem foarte rigizi în privința acestui fapt. Noi trebuie să recunoaștem că chiar din clasele primare, copiii deja nu mai vor să mai scrie, sunt interesați de ecrane mai mult, iar asta e ceea ce ne dă nouă, pedagogilor, bătăi de cap. 

Cred că s-a menținut și problema salarizării – chiar dacă salariile noastre au crescut, pentru un tânăr specialist, eu am fost și lider sindical o vreme și cunosc aceste lucruri, salariul e în jur de cinci mii de lei. E foarte puțin ca profesia de pedagog să fie atractivă. 

O altă problemă e că pe băncile universităților pedagogice vin elevii care au fost foarte slabi la școală. Ministerul și organele competente ar trebui să se gândească cum să facă că profesia să redevină atractivă pentru elevii buni. Or, volumul de muncă pe care îl are  un profesor este foarte mare, responsabilitățile sunt foarte mari…

Oricum, până la urmă, dragostea față de copii și față de școală nu poate să ți-o impună cineva, ci trebuie s-o simți tu. Eu asta am înțeles în timp. Cred că noi rămânem cei care într-adevăr suntem dedicați și iubim cu adevărat ceea ce facem. Dar cred și că s-ar putea munci mai mult asupra unor mecanisme prin care imaginea profesorului să devină una pozitivă, ar putea și statul asta s-o facă.  

Acum, pentru toate situațiile tensionate e vinovat profesorul: dacă copilul n-a dormit acasă, profesorul e vinovat, dacă copilul a făcut lucruri care contravin normelor de etică și conduită, iar profesorul e vinovat și, într-o oarecare măsură, părinții lasă tot ceea ce înseamnă educație pe umerii noștri. Or noi știm că profesorii sunt cei care trebuie să se ocupe de instruire, nu și de educație. Noi facem și educație, da, dar activitatea noastră de bază trebuie să fie instruirea. 

De Ziua Profesorilor, le doresc colegilor mei multă rezistență, multă răbdare și dragoste pentru ceea ce fac. Să-și pastreze în continuare lumina și să dăruiască în continuare lumină. Și să nu uităm toți că, în primul și-n primul rând, noi cultivăm niște suflete. Ori dacă undeva un om ajunge bun sau rău, acesta este și meritul nostru”. 

Maria Boicova, directoarea Gimnaziului „Mihail Tanasoglo” din s. Chirsova, UTA Găgăuzia: „Alături de părinți, pleacă și copiii, iar școlile rămân tot mai pustii” 

„Aș spune că, în primul rând, ne-am dori să nu mai fie așa de multă birocrație în Moldova. Tot acest lucru cu hârtiile, mereu hârtii, cereri, rapoarte…Foarte des profesorii spun că nu le mai rămâne timp de copii, din cauza asta. 

De asemenea, luând în calcul schimbările din politica de preț – cheltuielile pentru lumină, gaz, astea sunt o problemă enorma pentru fiecare, ar fi nevoie de salarii mai mari. Ca și în oraș, la sat ne descurcăm greu cu salariile. 

Totuși, cea mai mare dorință a noastră ar fi să nu se închidă școlile, cu această criză. Am mai vrea să nu se facă lecții online, pentru că asta e foarte complicat pentru copii, mai ales pentru cei din clasele primare, precum și pentru părinți, dar și profesorii întâmpină greutăți. Parcă educăm, parcă schimbăm calculatoarele, parcă descărcăm programe, implementăm, dar azi școala rămâne oricum puțin în urmă de la ceea ce se cere în prezent. 

Fără suportul părinților, pentru noi e foarte greu să supraviețuim, noi suntem pe balanță independentă azi, deci eu, în calitate de conducător, reglez bugetul, pot plăti salarii, mă ocup de  pregătirile de curs, undeva vreau să pot face reparații, dar asta e foarte greu. Noi încercăm să ne implicăm în acțiuni pe proiecte, dar fără suportul statului, e imposibil, fără atragerea comunității părinților, e foarte greu. Ne-am fi dorit să știm mai multe detalii despre activitatea pe proiecte, să scriem… Noi scriem, nu câștigăm, facem concluzii, iar ne străduim și o luăm de la capăt. Vrem să participam la proiecte internaționale, să atragem investiții în școli. Sper că va fi mai ușor pe viitor, dar acum asta e situația. 

Noi avem în sat liceu și gimnaziu, iar școala a fost planificată pentru 720 elevi, în 1986, când s-a deschis. Dar, în legătură cu migrația părinților, pleacă și copiii. Din acest motiv suntem îngrijorați că, dacă nu vom avea copii la ore, se va închide școala, se va uni cu liceul și va rămâne o singură instituție. 

Dincolo de toate greutățile, le-aș dori acum colegilor mei să găsească resurse pentru bucurie, să fie mai multă bunătate, să fie timp bun, să putem să trăim și să muncim în liniște”. 

Valentina Olaru, profesoară de istorie, directoarea Liceului „L. Blaga”, Chișinău: „Marile probleme ale profesorilor nu vin din sistemul educațional, ci din sistemul social”

„Ca să reziste azi în sistem, profesorii trebuie să aibă o puternică motivație, să aibă reziliență, ca să poată ține piept tuturor intemperiilor care sunt în sistem și, de asemenea, să fie foarte buni în meseria lor. Acestea trei ar fi condițiile imperative.  

În general, aș zice că marile probleme ale profesorilor nu vin din sistemul educațional, ci vin din sistemul social. Azi, nu știu de ce, societatea, familia, părinții consideră că educația este doar misiunea școlii și contează pe aceea că șapte ani de acasă o să-i dea școala. Dar ei de asta și se cheamă șapte ani de-acasă, pentru că trebuie de acasă să vină cu ei. 

Bunul simț, educația, implicarea familiei în procesul educațional sunt cel mai mare ajutor pe care poate să conteze un profesor. Toate celelalte el le-a învățat la facultate și poate să facă față. Dar să cultivi bunul simț în cineva care nu l-a avut de mic copil până la șapte ani e o provocare și o dificultate foarte mare, mai ales atunci când părinții consideră că ei nici nu au misiunea asta educativă, că asta este pur misiunea școlii. Atunci e un colaps total. 

Statul ar trebui să asigure minimum de condiții profesorilor, în corespundere cu necesitățile actuale ale sistemului educațional. Ca să fie foarte clar: acces la internet, calculator, o tablă interactivă, un soft pe măsură, pentru că misiunea profesorului nu devine mai ușoară din aceea că se mărește salariul, dar din aceea că există diferite mijloace, metode, tehnologii care-l ajută să atingă acele obiective pe care el și le-a propus. Dacă mărim măcar și cu 10 mii salariul profesorului, dar nu facem nimic în această direcție, asta nu o să-l facă pe profesor să poată fi mai performant, pentru că un bun profesor lucrează și cu salariul de acum, dar dacă nu va avea mijloace și condiții, nu va putea să sară peste el. 

De ziua profesorului, le-aș dori colegilor liniște sufletească și împăcare cu sine, pentru că liniștea vine atunci cand tu te consideri realizat în profesia ta, în viața ta, în familia ta și atunci când tu ți-ai pus obiective și fie că ești în realizarea lor, fie deja le-ai atins”. 

Lilia Tusa, fostă profesoară de biologie și chimie, stabilită în Italia: „Când am plecat, am spus copiilor că e doar pentru un an” 

„A fost complicat să plec. Eu, în afară de profesoară, am avut și funcția de director adjunct pe educație și eram chiar implicată foarte mult în sistemul școlii. Când am plecat, am zis ca doar pentru un an de zile, asta am spus și copiilor. Dar nu a fost să fie așa, pentru că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Mi-a fost foarte greu să plec, și la distanța de 20 de ani, pot să vă spun că îmi lipsește cel mai mult școala, îmi lipsesc copiii. Îmi plăcea să predau și, cred eu, îmi ieșea foarte bine. 

Condițiile de muncă sigur că nu erau dintre cele mai bune, nu aveam săli amenajate pentru materiile pe care le predam. Salariul pe care îl primeam odată la șase luni pe vremea ceea mai că nu-l mai duceam acasă. Aveam nevoie de materiale cu care să vin în fața copiilor… Eu am fost profesoară de biologie și chimie și la aceste obiecte chiar ai nevoie de diverse materiale pentru a preda copiilor pe înțelesul lor, interesant, ca să fie asimilat bine. 

Acestea ar fi unele din condițiile pentru care am plecat. Era imposibil să supraviețuiești, să ai grijă de familie, de copii, cu acel salariu, care dincolo de faptul că era mic, nici nu venea la timp. Asta a fost una din condițiile principale pentru care ne-am rupt de casă. Eu cred că dacă un profesor are un salariu bun, el nu o sa plece de acasă, pentru că, să predai nu e o profesie, asta este o misiune. 

Una din problemele mari care mai există acasă ar fi și plata ilegală a profesorilor de către părinți. Este atât de înjositor acest lucru. Cred că dacă profesorii ar avea un salariu decent, nu ar merge la așa ceva. Un profesor poate primi plată adăugătoare numai pentru ore adăugătoare la materie și nu cu elevii din clasă unde preda lecții. În Italia, spre exemplu, profesorul nu are voie să predea lecții suplimentare elevilor săi, pentru a evita impunerea acestor lecții elevilor. Deci, elevilor din alte clase le poți preda lecții adăugătoare, dar elevilor din clasa ta, nu. 

Eu cred că cel mai mult în sistemul educațional nouă ne lipsește, paradoxal, educația. Poate prea mult la noi se pune accent pe materie și tot mai puțin se ia în considerare dezvoltarea personală a copiilor și adolescenților. Profesorul modelează destine, creează oameni care sunt viitorul societății noastre, copiii trebuiesc și ascultați, și îndrumați… Schimbarea pornește de la fiecare din noi și eu cred că numai prin educație noi putem face schimbări mari pe termen lung. 

Le-aș dori colegilor mei, de Ziua lor profesională, sănătate, copii ascultători, copii dotați, prin care ei să se poată manifesta și să își vadă roadele peste ani. Iar dacă va fi pace, toate se pot împlini, dincolo de bani și dincolo de condiții de lucru. Acum, cred că pacea este cea mai importantă”.