Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Echipamentul de protecție pentru prevenirea…

Echipamentul de protecție pentru prevenirea răspândirii infecției COVID-19 achiziționat de CEC la alegerile prezidențiale, rămas nefolosit, va fi transmis cu titlu gratuit MSMPS

Comisia Electorală Centrală informează că va transmite Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale(MSMPS) echipamentul de protecție pentru prevenirea răspândirii infecției COVID-19 achiziționat la alegerile prezidențiale, rămas nefolosit.

Potrivit CEC, după numărarea cantităților recepționate de la organele electorale inferioare, transmiterea se va realiza prin intermediul SA „SanFarm-Prim”, desemnată prin lege în calitate de depozit farmaceutic pentru recepționarea cu titlu gratuit, precum și eliberarea cu titlu gratuit a medicamentelor și echipamentelor de protecție, iar ulterior bunurile vor fi repartizate instituțiilor medico-sanitare publice, conform necesităților.

Totodată, în contextul în care CEC poate organiza alegeri locale noi de două ori pe an și în eventualitatea prelungirii stării de urgență în sănătate publică, pentru optimizarea procedurilor de asigurare a echipamentului de protecție în procesul de organizare a scrutinului, va fi stocată o cantitate de echipament de protecție din cel nefolosit (94 000 de măști de protecție și 500 de costume de protecție, această cantitate fiind estimată pentru activitatea a 70 de birouri electorale ale secțiilor de votare și participarea a 80 de mii de alegători).

Pentru prevenirea răspândirii infecției COVID-19 în cadrul alegerilor prezidențiale din acest an, au fost achiziționate măști și costume de protecție, mănuși, termometre, viziere, dezinfectanți în vederea dotării corespunzătoare a organelor electorale.