După mai multe zile, fermierii protestatari pleacă cu tractoarele din fața Parlamentului: „Am avut o discuție cu președinta Maia Sandu, oamenii au început să se uite cu alți ochi la noi”
Agricultorii din mai multe raioane, care au venit cu tractoarele la Chișinău și au protestat mai multe zile în șir, anunță că miercuri, 30 decembrie, își vor retrage tractoarelele parcate în fața Guvernului și Parlamentului.
Fermierii protestatari au menționat că marți seară au avut o întrevedere cu președinta R. Moldova, Maia Sandu, în cadrului căreia au fost discutate problemele cu care se confruntă agricultorii.
„Știți că rezultatele erau zero, se evita o discuție reală, o discuție clară despre situația în care ne-am pomenit.
Ieri, la întâlnirea cu doamna președintă, am discutat situația în întregime, din Agricultură, și vreau să vă comunic că a avut loc o discuție foarte bună, binevoită, productivă și s-au găsit unele soluții. În primul rând sunteți toți la curent și ați auzit că la întâlnirea cu președintele României s-a menționat că vor fi alocate, agricultorilor care au fost afectați de secetă anului 2020, 6000 de tone de motorină. Este un pas, un mic început, asta vorbește despre faptul că lumea a început să se uită la noi altfel, cu alți ochi. Am comunicat ieri în fața Președinției că orice ajutor pentru noi este binevenit”, a menționat unul dintre fermierii protestatari.
Zile în șir, fermieri veniți cu tractoarele din mai multe raioane ale R. Moldova au protestat în centrul Capitalei. Agricultorii spun să au înregistrat mari pierderi și cer ajutorul autorităților pentru a merge mai departe, însă, potrivit lor, până acum statul nu a ținut cont de necesitățile și solicitările lor.
În cadrul manifestațiilor, fermierii le-au solicitat autorităților să nu majoreze cota TVA în agricultură de la 8 la 12%.
Aflat într-o vizită oficială la Chișinău, președinte României, Klaus Iohannis, a anunțat marți, 29 decembrie, un pachet de sprijin masiv pentru R. Moldova, care include până la 200.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, dar și 6000 de tone de motorină pentru agricultori și contribuții financiare pentru consolidarea societății civile și a independenței mass-media din țara noastră.