După mai bine de opt ore de discuții cu reprezentanții MAEIE despre secțiile de vot în diasporă, CEC anunță ședință extraordinară
După mai bine de opt ore de discuții cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) despre secțiile de vot în diasporă, Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță ședință extraordinară cu începere de la ora 19:00.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul CEC, ședința este programată pentru miercuri, 23 iunie, cu începere de la ora 19:00. Pe ordinea de zi a fost inclus un singur subiect – cu privire la secțiile de vot care urmează să fie deschise în străinătate pentru alegerile parlamentare din 11 iulie curent.
De dimineață, membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) împreună cu secretarul general al ministerului de Externe Eugeniu Revenco s-au întrunit în ședință și au discutat despre numărul secțiilor de vot din străinătate.
Magistrații de la CSJ au respins marți, 22 iunie, recursul CEC împotriva deciziei CA prin care au fost anulate anexele privind deschiderea a 139 și respectiv 146 de secții de vot în străinătate, a fost obligat CEC să-și revizuiască deciziile și să aprobe altă hotărâre, ținând cont de avizul Ministerului de externe.
Magistrații CA au anulat hotărârea CEC prin care s-a decis, la 5 iunie curent, deschiderea a 139 de secții de vot în străinătate și anexa hotărârii din 8 iunie prin care CEC a decis deschiderea a 146 de secții de vot în străinătate.
Vineri, 19 iunie, CEC a atacat cu recurs la CSJ decizia CA.
Dosarul privind secțiile de vot din străinătate a fost examinat timp de șapte zile de CA.
Contestații cu privire la modificarea deciziei CEC privind numărul secțiilor de vot care urmează să fie deschise în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost depuse de Partidul Unității Naționale, Partidul Acțiune și Solidaritate, Alianța pentru Unirea Românilor, Platforma DA, Partidul Democrația Acasă, Partidul Acasă Construim Europa și Blocul electoral „Renato Usatîi”.