După ce a fost demis de la șefia CNA, Zumbreanu a decis să plece definitiv din cadrul instituției
Fostul director al Centrului Național Anticorupție a decis să plece definitiv din cadrul instituției și a depus o cerere de demisie din funcție. Informația a fost confirmată pentru ZdG de către purtătoarea de cuvânt a instituției, Angela Starinschi.
După ce a fost demis de Parlament din funcția de șef al CNA, Zumbreanu a rămas oricum în cadrul instituției, ocupând funcția de șef al Direcției Generale Urmărire Penală. La scurt timp însă după ce a ocupat acest fotoliu, Zumbreanu a depus cerere de demisie, invocând motive personale.
Bogdan Zumbreanu și-a început activitatea în organele de drept în 2001, la Procuratura mun. Chișinău în calitate de ajutor-interimar al procurorului și anchetator. A ajuns la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției în 2002 în Departamentul anchetă penală ca anchetator superior. În 2004 a devenit șef de secție în cadrul Direcţiei generală urmărire penală, funcție pe care a ocupat-o până în 2008.