A fost amânată dublarea alocaţiilor pentru copiii cu cetăţenie română, inclusiv cei din R. Moldova. Care este motivul
Premierul României, Ludovic Orban, a anunţat vineri, 10 ianuarie, că va fi prorogat, cel mai probabil, termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii. Astfel, alocațiile ar urma să crească de la 150 de lei la 300 de lei abia după ce vor fi alocate sumele necesare în buget, la prima rectificare bugetară. Anunțul a fost făcut după o discuție cu președintele român, Klaus Iohannis, transmite Digi24.
„Poziția președintelui e firească, aceea de a promulga legea. Noi și dacă am vrea, nu am putea să majorăm alocațiile. Soluția pe care vom merge e aceea de a proroga intrarea în vigoare până vom putea asigura resurse necesare în bugetul de stat”, a declarat premierul român, după discuția cu președintele Klaus Iohannis.
Ludovic Orban a precizat că prima rectificare bugetară va fi făcută după data de 1 iulie, astfel, cel mai probabil, dublarea alocațiilor va fi prorogată cel puțin până în vară.
„Alocarea resurselor poate fi făcută la rectificarea bugetară care se va face după 1 iulie. Vom vedea exact când vom proroga”, a mai declarat Ludovic Orban.
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Palatul Cotroceni, că nu are de gând să refuze promulgare legii.
„Proiectul a ajuns la mine, are termen 18 ianuarie. La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, e încă în analiză, aștept precizări de la Guvern, pentru că sumele nu sunt prevăzute în buget”, a spus Klaus Iohannis.
Deputații din Comisia de muncă a Parlamentului României au votat la 18 decembrie 2019, un amendament depus de social democratul Adrian Solomon, prin care alocațiile copiilor se vor dubla de la 150 de lei la 300 de lei.
Potrivit articolului, alocațiile urmau a fi în cuantum de:
a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Prevederile urmau să intre în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care se publică actul normativ în Monitorul Oficial. Dacă totuși legea ar intra în vigoare, ar urma să beneficieze aproape 3,6 milioane de copii români. Anterior, premierul român, Ludovic Orban s-a arătat nemulțumit de inițiativa social democraților și a declarat săptămâna trecută că PSD a stat trei ani la guvernare şi putea să majoreze alocaţiile pentru copii în această perioadă.