Dosarul mitei de la ASEM. Trei suspecți rămân în arest la domiciliu
Deși anterior instanța a prelungit cu încă 30 de zile mandatele de arest preventiv pentru cinci suspecți în dosarul mitei de la ASEM, în prezent doar trei dintre aceștia se află încă în arest la domiciliu.
După două luni de la perchezițiile de la ASEM în urma cărora au fost ridicați peste două milioane de lei, trei suspecți se află în arest la domiciliu, unul se află sub control judiciar, iar doi suspecți au obligațiunea de a nu părăsi țara.
În urma perchezițiilor efectuate de Centrul Național Anticorupție la începutul lunii iunie, nouă persoane, printre care șase profesori ai ASEM și trei intermediari au fost reținuți. Cei nouă suspecți sunt bănuiți că ar fi pus în aplicare schema prin intermediul căreia promovau examene contra-cost.
Pe parcursul acțiunilor de anchetă, s-a stabilit că, pentru un examen, membrul grupului primea de la student până la 1 000 de lei, nota pentru practica de producție costa între 1000 și 1500 de lei, iar cea mai scumpă era aranjarea susținerii tezei de licență sau masteratul – între 400 si 550 de euro. Respectiv, studenții erau evaluați de către profesori fictiv, în mare parte fără prezența fizică la examene.