Dorin Recean, în fața agricultorilor care protestează în PMAN: „Guvernul înțelege dificultățile din sectorul agricol și caută soluții”
Prim-ministrul Dorin Recean a vorbit marți, 20 iunie, cu agricultorii care protestează în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Potrivit oficialului, ceea ce cere Asociația Forța Fermierilor de la Guvern ar costa bugetul țării 700 de milioane de lei și Guvernul „nu are asemenea resurse acum”.
„Guvernul înțelege dificultățile din sectorul agricol și caută soluții, inclusiv la partenerii europeni, pentru a fi alături de agricultori. Am discutat în PMAN cu Asociația „Forța Fermierilor”. Ceea ce cere asociația acum de la Guvern costă bugetul țării 700 de milioane de lei și Guvernul nu are asemenea resurse acum. În același timp, Guvernul ajută agricultorii cu măsuri concrete, inclusiv ținând cont de solicitările acestora:
- am aprobat modificările la Legea TVA, așa încât agricultorii să poată recupera încă peste 330 de milioane din TVA;
- solicităm ajutor financiar de la Uniunea Europeană; chiar în aceste zile vicepremierul, ministrul agriculturii Bolea se află la Bruxelles în acest sens;
- am oferit agricultorilor peste 1.6 miliard de lei subvenții, este ceea ce putem aloca în această perioadă complicată pentru întreaga țară;
- toate aceste subvenții vor fi plătite agricultorilor accelerat, până la sfârșitul lunii iulie;
- analizăm foarte atent tranzitul și importul de cereale, la fiecare 2 zile facem verificări la graniță, la locurile de stocare;
- am acordat 100 de milioane suplimentar domeniului agricol și vom continua să căutăm resurse financiare.
Am încredere că vom trece împreună prin această perioadă grea pentru sectorul agricol și pentru toată Moldova. Noi înțelegem problemele și le rezolvăm treptat”, a transmis Recean.
Agricultorii din mai multe localități din R. Moldova au participat la un protest cu tehnică agricolă organizat în centrul capitalei. Fermierii cer de la autorități mai multe măsuri de susținere pentru sectorul agricol din țară.
Anterior, reprezentanții Asociației au anunțat că decizia de a organiza proteste cu tehnică agricolă în mai multe regiuni din țară a fost luată după ce discuția cu prim-ministru, Dorin Recean, „nu s-a soldat cu rezultat palpabil pentru agricultori”, fiind respinsă solicitarea de aprobare a unor măsuri de susținere a fermierilor, care au fost formulate în Declarația din 17 mai 2023.