Textul propunerii Guvernului privind instituirea stării de urgență pe un termen de 60 de zile: Nu stabilește noi măsuri restrictive
Textul propunerii Guvernului privind instituirea stării de urgență pe un termen de 60 de zile a fost tramis Parlamentului R. Moldova.
Documentului nu stabilește noi măsuri restrictive pentru perioada stării de urgență.
„Acest proiect se circumscrie Hotărârilor recente ale Curții Constituționale privind limitele competentențelor ale unui Guvern in demisie. Astfel, în Hotărârile nr. 7/2021, Curtea a relevat că Guvernul al cărui mandat a incetat trebuie să soluționeze treburile urgente pentru a evita pericole foarte grave pentru stat și cetățeni. La fel, Curtea Constitulională a subliniat că, lipsa legitimității politice nu trebuie să împiedice un Guvern al cărui mandat a incetat să adopte măsuri urgente si necesare pentru societate. De altfel, în cazul neadoptării măsurilor în discuție, interesul public și interesele particularităților pot fi periclitate, uneori cu efecte negative pentru exercițiul drepturilor fundamentale.
Astfel, având în vedere situația pandemică gravă din R. Moldova, precum și faptul că subiectul ține de securitatea statului șe de interesul național, Guvernul trebuie să adopte măsuri urgente în vederea combaterii răspândirii infecției COVID-19 și diminuării efectelor acestora”, se arată în textul propunerii.
Perciun: Ciocoi banal face jocul majorității PSRM-Șor și participă la blocarea alegerilor anticipate
Într-o postare pe Facebook, a subliniat că Inițiativa Guvernului nu menționează nici o restricție suplimentară și nici o măsură adițională de susținere a business-ului sau a populației.
„Inițiativa nu menționează nici o restricție suplimentară și nici o măsură adițională de susținere a business-ului sau a populației. Nota informativă nu oferă nici un argument de ce această stare de urgență este necesară și acolo nu există măcar o literă despre ce exact vrea să facă Guvernul în legătura cu pandemia și criza economică. Nimic – zero.
Ciocoi banal face jocul majorității PSRM-Șor și participă la blocarea alegerilor anticipate. Asta e unica miză. Noi am spus și continuăm să considerăm că restricții adiționale pe un termen de 2 săptămâni – 1 lună trebuie introduse și ele trebuie să vină la pachet cu măsuri ample de susținere a business-ului și a populației. Decizia Consiliului Superior de Securitate prevedea vreo 3 pagini de propuneri care urmau să fie examinate de Guvern.
Ăștia n-au mișcat nici un deget și nici un neuron”, a scris pe Facebook deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dan Perciun.
LITVINENCO: Frica de oameni îi face neadecvați. Cineva tare „se mai joacă cu focul”.
„Se pare că această stare de urgență e doar pentru a încerca să se evite dizolvarea Parlamentului”, a scris pe Facebook, deputatul Fracțiunii PAS Sergiu Litvinenco, după ce Guvernul a decis să propună Parlamentului declararea stării de urgenţă în R. Moldova.
„Stare de urgență, dar fără termen, fără a indica resticțiile, fără compensații pentru cei față de care se aplică acestea, fără măsuri epidemiologice sau alte lucruri obligatorii care trebuie să le conțină o astfel de propunere”.
Hotărârea Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgență în R. Moldova, adoptată la 30 martie, a fost publicată miercuri, 31 martie, în Monitorul Oficial.
Cabinetul de miniștri a votat marți, 30 martie hotărîrea de Guvern, care presupune transmiterea Parlamentului a unui raport al Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, privind necesitatea declarării stării de urgenţă.
Parlamentul se întrunește în ședință plenară miercuri, 31 martie, la ora 14:00. Ordinea de zi nu a fost făcută publică deocamdată. Ar putea fi examinată propunerea Guvernului, privind insituirea stării de urgență în R. Moldova, având în vedere că potrivit regulamentului Parlamentului, ședințele plenare nu au loc miercuri, dar joi și vineri.
Citește și: