Starea de urgență a fost prelungită cu încă 60 de zile: „R. Moldova rămâne o țintă a unui larg spectru de manifestări ale războiului hibrid”
Starea de urgență în R. Moldova a fost prelungită cu încă 60 de zile, în contextul amenințărilor la adresa securității naționale. Propunerea Guvernului privind prelungirea stării de urgență, începând cu data de 5 aprilie 2023, a fost aprobată cu votul a 61 de deputați, în cadrul ședinței Parlamentului din 30 martie.
Autoritățile argumentează necesitatea aprobării acestei decizii prin amenințările existente la adresa securității naționale, prin necesitatea de gestionare a crizei refugiaților și de asigurare a securității energetice.
„Starea de urgență reprezintă doar un instrument constituțional eficient pentru a putea avea pârghiile necesare de a învinge în acest război hibrid al Rusiei împotriva R. Moldova, într-un context energetic și de securitate fără precedent, după al Doilea Război Mondial încoace. Ca și până acum, acțiunile Guvernului nu vor depăși limitele mandatului atribuit de către Parlament și nici nu vor viza încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean în plenul Parlamentului.
Potrivit Hotărârii aprobate de Parlament, „pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a R. Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul R. Moldova”.
„Situația de securitate din regiune rămâne precară, iar R. Moldova rămâne o țintă a unui larg spectru de manifestări ale războiului hibrid, prin care se încearcă și destabilizarea țării, cum ar fi promovarea în spațiul informațional a falsurilor și manipulărilor, inclusiv cu tentă militară, instigare la ură, xenofobie și separatism. Aceste riscuri sunt exacerbate și de situația gravă, fără precedent, din domeniul justiției, în care este afectată funcționalitatea instituțiilor din sistemul judecătoresc (CSM, CSJ etc.), tentativele de blocare ale cărora sunt alimentate inclusiv de către forțe din exterior”, se arată în documentul votat de Parlament.
Rusia a început războiul împotriva Ucrainei, în primele ore ale zilei de 24 februarie 2022. Tot în acea zi, în R. Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile în legătură cu situația din Ucraina, care ulterior a fost prelungită cu câte 45 sau 60 de zile.