Alexandru Slusari: Republica Moldova a pierdut activele a două întreprinderi din industria extractivă situate în Ucraina
Republica Moldova a pierdut activele a două întreprinderi de stat din industria extractivă situate în Ucraina. Este vorba despre ÎS Cariera de piatră concasată din Pervomaisc și ÎS Cariera de pietriș și nisip din Cernăuți.
Anunțul a fost făcut luni, 4 ianuarie, de către vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.
„E strigător la cer. Ani la rând a decurs procesul devalizării acestor entități profitabile pe fundalul inacțiunilor sfidătoare ale autorităților statale abilitate… Din câte înțeleg, pe aceste fapte în Moldova nici nu a fost pornit vreun dosar penal. Evident că fără „крышa” la cel mai înalt nivel acest dezastru nu ar fi fost posibil. Eu știu cine dintre deputații actuali din majoritatea parlamentară se află în spatele acestei scheme criminale și acum muncesc pentru a identifica probe”, a spus Slusari într-o postare pe Facebook.
Totodată, deputatul a mai spus că, la următoarea ședință a Comisiei parlamentare de anchetă, va solicita audierea miniștrilor agriculturii, care au activat în perioada 2015-2018, precum și a șefului Agenției Proprietății Publice (APP).
„Dacă Procuratura Generală nu se va autosesiza, voi solicita Comisiei să înainteze un demers către Procuratură privind deschiderea anchetei penale”, a adăugat Slusari.