Rectorul Universității de Stat din Cahul riscă să-și piardă funcția, după ce și-a angajat ginerele în instituția de învățământ

Rectorul Univerității de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul, Andrei Popa, riscă să-și piardă funcția după ce și-a angajat ginerele în cadrul instituției de învățământ. Autoritatea Națională de Investigații (ANI) a constatat că Popa a încălcat repetat regimul juridic al conflictelor de interese.
Andrei Popa, nu a declarat, nu a soluționat în nici un mod și a admis consumarea conflictelor de interese în exercitarea atribuțiilor de conducător prin emiterea actelor administrative și juridice în privința persoanei apropiate – ginerele, care a activat în instituția de învățământ.
Totodată, Andrei Popa a dispus achitarea către ginerele său a unor adaosuri și sporuri la salariu.
Din moment ce actul de constatare va rămâne definitiv, ANI va sesiza organul competent în vederea încetării raporturilor de muncă cu persoana supusă controlului.
Concomitent, aceasta se decade din dreptul de a mai exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani, de la data eliberării sau destituirii din funcție sau din data rămânerii definitive a actului de constatare ori din data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența conflictului de interese.
De asemenea, persoana supusă controlului, după eliberare/destituire din funcție sau după rămânerea definitivă a actului de constatare sau rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența conflictului de interese, va fi înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.