Pensionarii și alte grupuri de persoane vulnerabile, care au un venit mai mic de 5 mii de lei, ar putea să primească un ajutor financiar unic de 1 500 de lei, potrivit Ministrului Muncii
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, afirmă că pensionarii și persoanele care beneficiază de alocații sociale, a căror venituri sunt mai mici de 5 mii de lei, ar putea primi un sprijin suplimentar unic de 1 500 de lei.
„În octombrie, vom crește veniturile celor mai vulnerabile pături ale populației, vor intra în vigoare mai multe ajutoare de criză. Este vorba, în special, pentru în jur de 660 de mii de pensionari și beneficiari de alocații de stat de un sprijin de 1 500 de lei, suplimentar la pensie și alocație; un sprijin, de asemenea pentru salariați, cu un salariu mai mic de 15 mii de lei, pe care îl gestionează Ministerul Finanțelor; va fi crescută și valoarea de bază care servește pentru calculul salariului în sectorul bugetar”, a afirmat ministrul Marcel Spatari în cadrul unei emisiuni.
Întrebat care dintre indemnizații vor putea fi accesate de pensionarii care sunt angajați în sectorul bugetar, ministrul a precizat că „sunt două mecanisme separate, care sunt gestionate de două entități separate”.
„Casa Națională de Asigurări Sociale va plăti tuturor beneficiarilor de pensii, dacă pensia este mai mică de 5 mii de lei, o indemnizație de 1 500 de lei, unică. Dacă beneficiarii de pensii sunt și salariați, vor primi și această plată de natură salarială, care este suplimentară pentru că ei muncesc”, a spus Spatari.
Potrivit unui proiect pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, care urmează să fie examinat miercuri, 23 august, în cadrul ședinței Executivului, se propune acordarea unui suport financiar unic în sumă de 1 500 lei, beneficiarilor de toate tipurile de pensii/alocații sociale de stat stabilite până la 1 octombrie 2022, al căror cuantum lunar nu depășește 5 000 de lei, domiciliați în R. Moldova.
Guvernul ar urma să aloce aproape un milion de lei pentru implementarea proiectului.
Subiect 03 Nu 618 Mmps Site 0 by Ziarul de Gardă on Scribd
Totodată, potrivit documentului, se propune stabilirea, începând cu 01 octombrie 2022 a indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani tuturor copiilor indiferent de statutul
părintelui (asigurat sau neasigurat) în mărime de 1000 lei, pentru care autoritățile vor aloca circa 76 de mii de lei și majorarea Indemnizației lunare de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină, persoanelor asigurate și neasigurate, începând cu 1 octombrie 2022 până la 500 lei (majorare cu 130 lei).