Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Parlamentul a votat pentru…

DOC Parlamentul a votat pentru majorarea numărului de persoane care vor beneficia de asistență juridică garantată de stat

Sursa foto: parlament.md

Proiectul de lege care prevede majorarea numărului beneficiarilor de asistență juridică garantată de stat a fost adoptat joi, 27 octombrie, de Parlament. Inițiativa legislativă a fost votată de 74 de deputați.

Documentul are drept scop „fortificarea sistemului de asistență juridică garantată de stat, în vederea asigurării eficiente a dreptului la apărare, în primul rând, a persoanelor cu dizabilități și a persoanelor cu venituri mici, în corespundere cu prevederile Constituției”.

Astfel, conform Parlamentului, a fost majorat plafonul de venit al persoanelor care pot primi asistență juridică gratuită, garantată de stat. În rezultat, beneficiari vor fi cetățenii cu venituri mai mici decât salariul lunar în sectorul real, care, în prezent, este de 3 500 de lei. Până acum, asistența juridică garantată de stat era oferită persoanelor cu venituri mai mici decât minimul de existență, care, în semestrul II al anului trecut, era de 2 183 de lei.

Potrivit datelor Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, anul trecut, peste 47 de mii de persoane au beneficiat de asistență juridică calificată garantată de stat. Pentru remunerarea avocaților din buget au fost alocate 73 522,7 mii lei.