Moldovagaz va efectua astăzi către Gazprom plata totală a avansului pentru consumul gazelor în ianuarie. Banii necesari vin de la Guvern, care transferă în avans plata compensațiilor pentru cetățeni. Dispoziția emisă de CSE
Compania Moldovagaz va efectua astăzi, 20 ianuarie, către gigantul rus Gazprom plata totală de 63 de milioane de dolari a avansului pentru consumul de gaze în luna ianuarie.
Asta după ce Parlamentul a instituit stare de urgență în sectorul energetic, iar Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a dispus printr-o dispoziție transferarea în avans a plăților compensațiilor la facturile la gaz pentru lunile ianuarie, februarie și martie.
Cu acești bani, Moldovagaz va completa suma necesară pentru avansul pe care trebuie să-l achite companiei ruse Gazprom.
„S.A. „Moldovagaz” va asigura achitarea integrală, până la finele zilei de 20 ianuarie 2022, către SAP „Gazprom” a 50% din costul volumului contractat de gaze naturale pentru luna ianuarie 2022, conform prevederilor Contractului nr. 1GM-07-11 din 29 decembrie 2006”, se menționează în Dispoziția CSE.
De unde vin banii:
„Prin derogare de la prevederile art. 8 din Legea nr. 192/2021 privind compensarea diferenţei de preţ pentru consumul gazelor naturale/energiei termice în perioada rece a anului (în continuare – Legea nr. 192/2021):
1.1. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va efectua plata în avans către S.A. „Moldovagaz” a compensaţiilor diferenţei de preţ pentru consumul gazelor naturale acordate consumatorilor casnici în baza Legii nr.192/2021, conform prognozei efectuate şi prezentate de S. A. „Moldovagaz”, pentru lunile ianuarie- martie 2022, în sumă de 469 021 087,30 lei;
1.2. Ministerul Finanţelor va efectua finanţarea conform documentelor de plată în ziua prezentării acestora de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. 2. S.A. „Moldovagaz” va raporta lunar compensaţiile efective acordate consumatorilor casnici, conform Regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor nr. 15/2021.
La sfârşitul perioadei de aplicare a compensaţiilor conform Legii 192/2021:
3.1. în cazul în care suma avansului depăşeşte suma compensaţiilor acordate şi raportate pentru lunile ianuarie-martie 2022, soldul va fi restituit de S.A. „Moldovagaz” către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;
3.2. în cazul în care suma avansului este mai mică decât suma compensaţiilor acordate şi raportate pentru lunile ianuarie-martie 2022, diferenţa va fi plătită de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale către S.A. „Moldovagaz”, se menționează în Dispoziție.
R. Moldova se confruntă începând de joi, 20 iauarie, cu stare de urgență după ce, potrivit Guvernului de la Chișinău, Gazprom a respins cererea de amânare a plății avansului pentru gazele naturale și a avertizat că există riscul ca începând cu ziua de vineri, 21 ianuarie, să ne fie tăiat gazul.
Propunerea de instituire a stării de urgență a venit din partea Guvernului și are la bază raportul Comisiei pentru Situaţii Excepţionale privind necesitatea declarării stării de urgenţă. În raport se menționează că „insuficiența gazelor naturale afectează direct și imediat securitatea statului și al cetățenilor”.
Decizia CSE: